Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui organizează în perioada 8 -20 noiembrie, în parteneriat cu Eventera, expoziţia interactivă „Laboratorul de curiozităţi” pentru copii între 5 și 14 ani.

Potrivit organizatorilor, expoziţia este adresată copiilor cu vârste între 5 şi 14 ani şi îşi propune să le ofere o experienţă educaţională non-formală care să le deschidă simţurile pentru ştiinţă.
„Experienţa „Laborator” este o experienţă interdisciplinară special concepută pentru a stârni curiozitatea copiilor faţă de domeniile ştiinţei. În „Laboratorul de curiozităţi” ne deschidem simţurile pentru a explora ştiinţa, facem corelaţii, răspundem la întrebări şi ne bucurăm de curiozitate, a noastră şi a copiilor. Expoziţiile „Laborator” au fost organizate în peste 10 oraşe, în cele mai importante muzee din ţară şi au implicat peste 30.000 de copii, alături de cadre didactice şi de părinţi”, se arată într-un comunicat de presă al muzeului judeţean.
În zona de biologie copiii vor descoperi cum funcţionează organele de simţ, ce curiozităţi ascunde corpul uman şi vor analiza pe baza unei instalaţii interactive cum funcţionează creierul. De asemenea, ei pot vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, îşi vor testa simţurile, vor urmări iluzii optice şi vor putea descoperi părţi din lumea vie printr-un microscop.
Turul ghidat în „Laboratorul de curiozităţi” va cuprinde o serie de experimente de fizică, mecanică optică şi acustică, iar la final copiii vor fi provocaţi să îşi testeze logica, perspicacitatea, dar şi capacitatea de soluţionare a problemelor, prin asamblarea de mecanisme cu roţi dinţate şi puzzle-uri logice.
Un tur ghidat în „Laboratorul de curiozităţi” durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfăşoară din oră în oră, în intervalul 9:00-17:00, în sala „Multimedia” a Muzeului Judeţean Vaslui.










