Cinci pisici salvate dintr-un incendiu la Bârlad

0

Pompierii vasluieni au salvat cinci pisici dintr-un apartament din Bârlad cuprins de flăcări, după ce proprietara de 69 de ani a fost evacuată și a primit primul ajutor. Aceasta suferise un atac de panică și inhalase mult fum.

Pompierii militari bârlădeni au fost chemați de urgență pentru a interveni la un incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bârlad, de pe bulevardul Republicii, la nr. 277,  blocul I 3. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA).

La sosirea echipajelor de intervenție, apartamentul era cuprins de flăcări, incendiul puncând stăpânire pe hol, baie și bucătărie și exista pericol de propagare în restul apartamentului. Casa scării era inundată cu fum, iar proprietara locuinței suferise un atac de panică și inhalase mult fum. În incendiu fuseseră surprinse și cinci pisici. Proprietara apartamentului, o femeie în vârstă 69 ani, a fost evacuată și a primit primul ajutor medical în ambulanța SMURD. Pompierii au evacuat alte șapte persoane și au salvat cele cinci pisici.

După aproximativ 20 minute, incendiul a fost lichidat, ulterior pompierii evacuând fumul și gazele toxice acumulate în apartament și pe casa scării.

După acordarea îngrijirilor medicale, proprietara apartamentului a refuzat transportul la spital.

Au ars o ladă frigorifică, piese de mobilier și diverse produse textile. Au fost salvate două camere ale apartamentului, dar și cele cinci pisici.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la o ladă frigorifică.