Ieri seară, polițiștii bârlădeni au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112 cu ărivire la producerea unui accident în comuna Banca, satul Sârbi.

Pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea/deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor accidentului rutier produs pe DE 581, în localitatea Sârbi, comuna Banca.
În accident au fost implicate două autovehicule: un autoturism de transport marfă și un tractor incarcat cu furaje.
La intervenție au participat și două ambulanțe SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate și două victime, una dintre acestea fiind încarcerată. Din tractor se scurge combusribil, circulația fiind întreruptă pe ambele sensuri.
Pompierii militari au descarcerat un bărbat, victima fiind preluată de echipajul ambulanței SAJ.
Șoferul tractorului a primit primul ajutor în cea de-a doua ambulanță SAJ.
Pompierii au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de cazuri.
„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoturismului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad în vederea acordării de îngrijiri medicale. Atât conducătorul tractorului cât și cel al autotusmului au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.










