Vești bune la Bârlad: 19 firme sunt interesate de construirea și dotarea creșei de pe Aleea Crângului!

0

Licitația privind construirea și dotarea unei noi creșe în Bârlad, lansată pe SICAP la începutul lui august, a atras oferte din partea a 19 firme interesate, distribuite în trei asocieri. Noul obiectiv va fi construit pe Aleea Crângului, la marginea cartierului Crâng, chiar lângă nou înființatul cartier Alexandru cel Bun, și va fi finanțat prin PNRR.

Pe data de 10 august, Primăria Bârlad a publicat pe SICAP, portalul pentru licitațiile online, anunțul privind lucrările de execuție pentru obiectivul de investiții „Construire și dotare creșă, municipiul Bârlad”. Este vorba despre un proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație. Creșa va fi construită pe strada Aleea Crângului, nr. 1B. Potrivit anunțului licitației, contractul are o valoare totală de 6.509.332,86 lei fără TVA (adică 7.746.106,10 lei cu TVA), iar ofertele firmelor interesate au fost așteptate până pe data de 29 septembrie.

Până la expirarea perioadei de înscriere au fost depuse trei oferte din partea a tot atâtea asocieri. Acestea sunt: • Asocierea Urban Proiect (ofertant leader) – KTZ Edil International SRL (ofertant) – Electricopet (ofertant) – SC Climal SRL (subcontractant) – Sides Tech SRL (subcontractant) – DAS SRL (subcontractant); • Asocierea Madbeton (ofertant leader) – Nobel Home Services (ofertant) – Magnum Therm (subcontractant) – Total Security And IT (subcontractant) – SC MIC DAS SRL (subcontractant) – Fire Stopping Engineering (subcontractant) – Electro ANDILV (subcontractant); • Asocierea Amenajari Ivcons (ofertant leader) – Lex Protect Tehnic (subcontractant) – Lex Protect Buzău (subcontractant) – Gazinstal Energy (subcontractant) – Kazinst Grup SRL (subcontractant) – ACS New Antreprenor construct (ofertant).

Documentele depuse de constructorii interesați de investiție au început deja să fie verificate în cele mai mici detalii. Așa cum se arată pe SICAP, cele trei oferte vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar până pe data de 13 octombrie. Ulterior, va fi desemnat un câștigător și va fi semnat contractul de execuție a lucrărilor. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai scăzut preț.

Investiția presupune construirea şi dotarea unei creşe cu un număr de patru grupe și maxim 40 de copii, în municipiul Bârlad, strada Aleea Crângului, nr. 1B. Creșa va fi construită pe un teren cu suprafața totală de 2.325 metri pătrați, va avea dimensiunile maxime de 49,45 metri x 24,40 metri și va avea doar parter. Creșa va avea: două săli polivalente (fiecare sală fiind dimensionată pentru câte 2 grupe, astfel încât, în total, vor fi 4 grupe de copii); săli pentru joacă / luat masa; dormitoare; spații administrative; cabinet medical; sală de tratamente; izolator; sală multifuncţională; oficiu porţionare; biberonerie; bloc alimentar; vestiare; spații de depozitare pentru jucării; spaţiu de depozitare pentru materialele de curăţenie; spații tehnice; grupuri sanitare, etc. De asemenea, se propune construirea şi a unei clădiri anexă care să adăpostească grupul electrogen.