Teren de sport sintetic, dat în folosință la Școala nr. 1 Gara Banca

0

Motiv de bucurie pentru elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Gara Banca, comuna Banca! Grație unei investiții realizate cu fonduri locale, respectiv un teren de sport sintetic multifuncțional dat în folosință pe 30 septembrie, de acum înainte, orele de educație fizică vor putea fi desfășurate în cele mai bune condiții.

Primarul de Banca, Vasile Vînătoru, aflat deja la cel de-al cincilea mandat în fruntea comunei, s-a aflat vineri, 30 septembrie, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Gara Banca. Motivul: a inaugurat un teren de sport sintetic, multifuncțional, realizat în totalitate cu fonduri de la bugetul local (peste 250.000 lei), unde copiii își vor putea desfășura orele de educație fizică în condiții moderne.  

Așa cum a fost amenajat de o firmă locală în această vară, terenul va putea fi folosit pentru diverse probe de atletism, dar și pentru meciuri de tenis, fotbal, baschet și rugby. Momentul inaugurării nu a fost deloc întâmplător, știut fiind că, anual, între 23-30 septembrie, se sărbătorește Săptămâna Europeană a Sportului.

„Dragi copii, știu că terenul sintetic multifuncțional pe care îl sfințim astăzi îl așteptați de mult. Astăzi, s-a împlinit ceea ce am promis: darea în folosință a acestui minunat teren, realizat din fonduri de la bugetul local. Le mulțumesc echipei din primărie și consilierilor locali pentru că m-au sprijinit în acest demers și cetățenilor comunei care au înțeles importanța sportului pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și și-au achitat taxele și impozitele, astfel încât să putem realiza acest proiect”, a declarat primarul Vînătoru la inaugurarea obiectivului.

După o scurtă slujbă de sfințire a terenului, elevii au putut intra pe gazonul sintetic pentru câteva demonstrații: ștafete, meciuri de handbal și de rugby. La final, a fost disputat un meci de fotbal de către două echipe formate din salariați ai primăriei și consilieri locali (căpitan fiind chiar edilul șef) și angajați ai Prefecturii Vaslui.