În ședința de joi, Consiliul Local (CL) Vaslui va lua în discuție și, cel mai probabil, va aproba un ajutor financiar pentru Palatul Copiilor în valoare de 50.000 de lei, sumă care să fie folosită pentru achiziționarea de materiale necesare desfășurării activității insituției. Este al doilea astfel de sprijin, după ce, la începutul anului, CL a alocat 100 de mii de lei pentru transportul și cazarea elevilor și profesorilor la competițiile naționale și internaționale din acest an. .

„Palatul Copiilor Vaslui este principalul furnizor de activități extracurriculare care desfășoară activități de timp liber pentru copii și tineri, în cadrul cărora se defășoară acțiuni instructiv-educativ specifice, răspunzând intereselor, aptitudinilor și nevoilor acestora. Activitățile extracuriculare din diverse domenii, desfășurate de către Palatul Copiilor Vaslui, devin un pilon de bază în descoperirea timpurile a talentelor, a cultivării acestora și într-o posibilă carieră în respectivele domenii. Aceste activități extrașcolare vin ca alternative cu importanță majoră în formarea copiilor în funcție de aptitudini, aspirații, disponibilități”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre propus de Executiv către Consiliul Local (CL) prin care se aprobă o susținerere financiară Palatului Copiilor de 50 de mii de lei.
Activitatea Palatului este una importantă pentru elevii vasluieni, cei înscriși participat anul acesta la 26 de competiții locale, naționale și internaționale.
Activitățile extrașcolare ale Palatului Copiilor Vaslui se desfășoară în 20 de cercuri
Așa cum este descris în hotărâre Palatul Copiilor Vaslui „este o unitate de învățământ de stat specializată în activități extrașcolare, în cadrul cărora se desfășoară acțiuni instructiv-educative specifice, prin care se aprofundează și se diversifică cunoștințe, se formează, se dezvoltă și se exersează competențe potrivit vocației și opțiunii copiilor și se valorifică timpul liber al acestora prin implicarea lor în proiecte educative. Activitățile extrașcolare specifice Palatului Copiilor Vaslui se desfășoară în 20 de cercuri grupate pe următoarele domenii: cultură (Cultura și civilizația engleză, Creație literară/Teatru); artistic (Artă textilă, Pictură, Pian, Muzică ușoară, vocală și instrumentală, Fanfară, Etnografie și folclor, Muzică instrumentală-Chitară, Dans modern, Dans popular, Ansamblul “Izvorașul”), sportiv (Gimnastică ritmică, Karting/Tenis de masă, Automodele), științific (Matematică distractivă, Informatică, șah, Prietenii pompierilor), turistic (Orientare turistică). Peste 1.400 de elevi frecventeză aceste cercuri, implicându-se în proiecte educative care stimulează creativitatea, spiritul de echipă, interesul pentru cunoaștere și deschiderea spre comunicare”.










