Festivalul „Gheorghe Cucu”, un succes

0

Inițiativă în care instituțiile administrative, Consiliul Județean și Primăria Vaslui, și-au dat mâna cu Episcopia Hușilor pentru a promova un gen muzical tot mai marginalizat, Festivalul „Gheorghe Cucu„ de anul acesta a fost declarat un succes, cu promisiunea că va dobândi o dimensiune internațională.

În urmă cu câțiva ani, conducerea Consiliului Județean a avut ideea mutării Festivalului, care se desfășura la Puiești, localitate în care s-a născut compozitorul, în municipiul Vaslui, pentru a da o nouă dimensiune cunoașterii personalității compozitorului Gheorghe Cucu, dar și muzicii corale și bisericești. Așa se face că, dacă anul trecut festivalul a avut o singură zi de desfășurare, anul acesta, au fost două, dar și un concurs de interpretare, câștigat de Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.  

Sâmbătă și duminică, în Centrul Civic al municipiului Vaslui, mii de vasluieni au ascultat încântați un gen muzical tot mai marginalizat, cu care nu se pot întâlni prea adesea. „Muzica e cea care te ajută să fii singur cu tăcerea”, a spus episcopul Ignatie, iar toți spectatorii vasluienii din piață au răspuns prin tăcerea lor recitalului coralei „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, corului „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași, care a adus în prim plan o serie de lucrări aparținând compozitorului Gheorghe Cucu, care nu au fost auzite în ultimii ani. Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române a reușit să ridice publicul în picioare.

Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” a fost organizat de Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Vaslui.

„Festivalul „Gheorghe Cucu” apare în contextul în care pe plan naţional genul acesta este deficitar în ceea ce priveşte manifestările de anvergură, festivaluri, acţiuni în care să fie prezente mai multe formaţiuni corale de valoare. Este un eveniment unic în ţară şi să sperăm că va deveni o tradiție, creionându-i o dimensiune internațională. Prin această manifestare urmărim excelarea și susținerea pe mai departe a performanței și încurajarea celor care interpretează și promovează muzică corală. De asemenea, festivalul are ca scop promovarea valorilor cultural-artistice românești și internaționale din domeniul coral”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, primul dintre „promotorii” festivalulu.