Conducerea SC LDP Reiser SA Bârlad a anunțat astăzi că, începând de luni, 4 iulie, echipele de muncitori ai firmei vor fi prezente pe străzile: Zimbrului, Alexandru cel Bun, Ioan Buzdugan, Vasile Voiculescu, Toma Chiricuță, George Tutoveanu și Pictor Adamiu.

Astfel, având în vedere semnarea contractului cu SC Motris, ce vizează refacerea trotuarelor și a carosabilului în urma lucrărilor de canalizare efectuate, în cursul zilei de vineri, 1 iulie, societatea a predat amplasamentul străzilor.
„Începând de săptămâna viitoare, Reiser SA va intra cu două echipe de constructori pe străzile enumerate mai sus pentru a putea fi aduse la starea inițială”, a declarat Daniel Buzamăt, managerul Reiser SA Barlad.
Conducerea Reiser SA își cere scuze, anticipat, pentru disconfortul cauzat de aceste lucrări.










