Asistența socială în România de astăzi (pandemică și – vrând-nevrând – războinică fie și prin susținerea acordată poporului ucrainean) se confruntă cu o situație pe care autoarea acestor rânduri o dorește rezolvată cât mai repede și bine, respectând generația următoare, viitorul țării și etica profesionistului din câmpul social: investirea de resurse financiare și umane în tineri, aproape abandonați de către Stat imediat după împlinirea vârstei de 18 ani.
Ultimele tendințe din mediul F.I.C.E. (Federația Internațională a Comunităților Educative) merg în direcția sprijinirii tinerilor în general (nu doar a celor din sistemul de protecție) să aibă o locuință, o carieră profesională, o familie, iar aceste tendințe actuale au atins sfera unor gânduri mai vechi ale mele, axate pe întrebările: „De ce vorbim despre viitor, dar acționăm prea puțin în prezent?”; „De ce valorizăm copiii, dar îi neglijăm pe tineri?”. Recent, în iunie, Monitorul Oficial (partea I, nr. 647/29.06.2022) a publicat textul Ordonanței de Urgență a Guvernului privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și pentru modificarea articolului 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Această Ordonanță se centrează pe tineri, creditați avantajos pentru a putea plăti taxe de școlarizare, chirii, intervenții chirurgicale, dentiști, materiale pentru studii etc. – inițiativă minunată, care să sperăm că se va și aplica!
Și dacă tot sunt aici, aș vrea să abordez inclusiv problema asistenților maternali profesioniști ce au în plasament tineri (elevi, studenți) care trebuie să-și continue studiile, dar nu sunt încurajați să facă asta deoarece li se taie sprijinul financiar (salariul). După ce copilul împlinește vârsta majoratului, asistenții maternali nu au decât două posibilități: a) să-l ia pe tânăr în plasament familial, cu doar 631 de lei alocație (plus alocația de stat dacă e încă la liceu), sumă de bani suficientă, în viziunea politicienilor, pentru traiul lunar al unui elev ce învață pentru Bacalaureat, ori pentru un student; b) să-l abandoneze pe tânăr în meandrele sistemului de protecție / pe stradă, deoarece respectivii asistenți maternali nu mai sunt motivați în a-i susține pe proaspeții adulți în efortul de a-și urma visele, de a-și dezvolta potențialul, de a deveni persoane funcționale în lumea modernă, cu toate provocările acesteia.
Să nu uităm un lucru important: asistentul maternal este un profesionist (cum i-o recunoaște și titulatura), dar el rămâne, în primul rând, OM! Deși primește salariu pentru a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea unui copil (viitor tânăr), el se atașează emoțional de „obiectul muncii” – iubește acel copil, îi dorește un rost bun în viață, vrea să-l vadă împlinit. Ori, în nenumărate situații, înșiși părinții biologici nu-și asumă trimiterea la facultate a propriilor copii din cauza costurilor financiare ridicate – de ce ne-am aștepta ca asistenții maternali să-și asume acest lucru când nici măcar nu mai au salariu, iar cei 631 de lei abia îi ajung tânărului pentru a-și plăti căminul, nu și masa?
De aceea salut apariția acestei O.U.G. – dintotdeauna am considerat că Statul e dator să facă mult mai mult pentru tineri în general și pentru tinerii și asistenții maternali din sistemul de protecție în special – s-ar putea începe cu credite financiare și s-ar putea continua cu extinderea rețelei de școli profesionale, cu furnizarea de locuri de muncă în industrie, agricultură, servicii, cu motivarea tinerilor să lucreze în țară, nu peste hotare, cu schimbarea legislației întro manieră holistică, nelăsând ca anumite politici proaste dintr-un domeniu să afecteze politicile din alte domenii. Ar trebui să investim, acum, în prezent, pentru a avea un viitor!
Deși turistă în Belgia, am fost constrânsă de reguli să scot gunoiul pe trotuar în zile pare/impare și în saci de culori diferite (pe categoriile care la noi se respectă doar teoretic: sticlă, plastic, hârtie-carton, menajer). Cât de „constrângător” ar fi ca Statul să aplice legislația din domeniul asistenței sociale pe categoriile: interesul superior al copilului, inserția pe piața muncii și a locuirii a tinerilor ce părăsesc/vor părăsi sistemul de protecție, normarea corespunzătoare (număr cazuri sociale per specialist) a lucrătorilor sociali etc.? Sper ca aceasta să nu fie doar o întrebare retorică!
Cleopatra Ravaru
