Doar două medii de 10 la Evaluarea Națională

0

Doar doi elevi vasluieni au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională anul acesta, spre deosebire de județul vecin Iași, unde au fost 16 astfel de medii. Chiar dacă promovabilitatea de 77,09% este una bună, între urban și rural există, și în județul Vaslui, o prăpastie.

În județul vecin Bacău au fost 7 medii de 10, la Galați 5, ca și în județul Botoșani. Județul Vaslui a avut doar doi elevi care au reușit să obțină medii de 10 la Evaluarea Națională de anul acesta, cele mai puține din zona Moldovei.

La nivel național, la Evaluarea Națională 2022 au fost 221 de medii de 10, față de 120 în 2021, conform rezultatelor afișate joi, înaintea rezolvării contestațiilor. Cele mai multe medii de 10 au fost obținute de elevii clasei a VIII-a din București – 37, urmat de județele Cluj și Argeș, cu câte 17, iar pe locul al treilea este județul Iași – 16 medii de 10.

Procentul de promovabilitate la Evaluarea Națională a fost unul bun în județul Vaslui anul acesta – 77,09%, însă, ca și la nivelul întregii țării, între școlile din mediul urban și cele din rural a existat o adevărată prăpastie. Potrivit ministrului Educației, la nivel național sunt de trei ori mai multe medii sub cinci în mediul rural decât în mediul urban: „Îmi pare rău, o spun cu mare tristețe, parcă ar fi două țări diferite. Atunci când ai de trei ori mai multe medii sub cinci în mediul rural decât în mediul urban, în condițiile în care 40% dintre elevi sunt în mediul rural, asta este într-adevăr mai mult decât îngrijorător. Aș vreau să spun că am început, am selectat 1415 școli pentru a fi finanțate cu granturi de până la 200 de mii de euro, inclusiv pentru această parte de pregătire, nu numai pentru pregătire. Majoritatea covârșitoare este în mediul real din grupul acestor școli. Trebuie făcute foarte multe lucruri pentru diminuarea acestui decalaj”.