Guvernul a scos din rezervele de stat saltele, pături, saci de dormit și conserve pentru refugiații ucraineni din Vaslui

0

Guvernul a aprobat scoaterea din rezervele de stat a mai multor saltele, pături, saci de dormit şi conserve, pentru ajutorarea refugiaţilor din județul Vaslui, București și alte județe. Produsele, în valoare de 1,5 milioane de lei, au fost alocate prefecturilor.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, scoaterea din rezervele de stat a unor produse precum saltele, pături, saci de dormit, corturi şi conserve, care vor fi repartizate prefecturilor din Vaslui, Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Neamţ și Suceava pentru protejarea refugiaţilor din Ucraina. Valoarea acestor produse se ridică la 1,5 milioane de lei fără TVA.

„Guvernul a aprobat hotărârea privind scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea lor ca ajutoare umanitare interne de urgenţă cu titlu gratuit Instituţiei Prefectului din municipiul Bucureşti şi din judeţele Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei Executivului.  

Pentru a proteja populaţia refugiată în contextul conflictului militar din Ucraina, au fost scoase din rezervele de stat produse constând în saltele, perne, pături, saci de dormit, corturi şi conserve. 

„Toate aceste produse sunt necesare pentru a pregăti şi dota taberele mobile care să poată fi folosite în adăpostirea refugiaţilor din Ucraina. Valoarea totală a acestor forme de sprijin se ridică la 1,5 milioane lei fără TVA”, a precizat Cărbunaru.