Prin intermediul unei postări pe contul său de socializare, deputatul Tudor Polak, președintele Organizației municipale PNL Vaslui, repune pe tapet o inițiativă mai veche a consilierilor locali PNL și USR, care, suspectează parlamentarul, din motive mai degrabă politice decât administrative, nici acum nu a fost pusă în aplicare. „Au trecut aproximativ 15 luni de când Consiliul Local al municipiului Vaslui a aprobat o Hotărâre prin care a mandatat primarul Vasluiului să întreprindă toate demersurile pentru a prelua cele două cinematografe, „Modern” și „Independența”, în domeniul public al municipiului. Scopul era ca cele două cinematografe să fie renovate sau să primească o utilitate publică, pentru a nu rămâne în starea avansată de degradare în care se găsesc astăzi”.

Inițiativa, lăudabilă, urmarea, dezastruoasă. Tudor Polak îl acuză pe primarul Vasile Pavăl că abordează politic subiectul: „Acum, probabil, faptul că acest proiect de hotărâre a fost inițiat de grupul de consilieri locali ai PNL și ai USR a deranjat atât de tare încât, astăzi, după un an și trei luni din momentul în care Hotărârea de CL a fost aprobată, nu avem nici măcar o cerere trimisă din partea primarului municipiului Vaslui, mandatat de CL în acest sens, către RADEF România. Astfel, din câte se pare, la noi, la Vaslui, hotărârile Consiliului Local sunt facultative, mai ales când nu sunt inițiate de Vasile Pavăl… Ce trebuie să înțelegem cu toții este că primarul, în orice localitate din România, trebuie să convingă consilierii locali asupra importanței proiectelor pe care acesta le promovează. Modul extrem de defectuos în care acest lucru se întâmplă la Vaslui lasă de dorit. Nu este prima hotărâre votată și nepusă în practică și nici prima dată când domnul primar se comportă în acest fel. În încheiere, nu pot decât să îi urez succes în a-și promova inițiativele în rândul consilierilor locali ale căror proiecte nu le pune în aplicare”, a conchis deputatul Tudor Polak.










