Contribuabilii din comuna Băcani care înregistrează restanțe la plata obligațiilor fiscale către bugetul local beneficiază de anumite facilități dacă își achită datoriile restante până la data de 30 iunie. Aici intră doar una dintre categoriile de plătitori de impozite și taxe locale, respectiv persoanele fizice. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Vasile Stoica, prin intermediul unei postări pe contul său de socializare.

„Dragi cetățeni, în ședința din data de 21.04.2022 a Consiliului Local Băcani, am propus spre aprobare Hotărârea nr. 44 care prevede «Anularea dobânzilor și penalităților aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului local al comunei Băcani». Spre exemplu, un cetățean are un debit către bugetul local acumulat în ultimii ani de 1.350 lei, compus din: • taxe și impozite = 800 lei; • dobânzi și penalități = 550 lei. Cu ajutorul acestei hotărâri, cetățeanul respectiv va plăti numai suma de 800 lei și va fi la zi cu plata taxelor și impozitelor locale. Toți cetățenii care doresc să beneficieze de această scutire au obligația să depună la Biroul Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Băcani o cerere de anulare a dobânzilor și penalităților până la data de 30 iunie 2022. Cei interesați pot afla mai multe informații de la Biroul Taxe și Impozite din Primăria Băcani”, a scris edilul ieri, 26 aprilie, pe contul său de facebook.










