Episcopia Hușilor a ajuns la al patrulea transport umanitar trimis în Ucraina

0

Prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, Episcopia Hușilor a continuat în toată această perioadă de război pentru țara vecină să trmită ajutoare celor afectați: joi, medicamente, medicamente, alimente, produse de igienă și haine au ajuns, de data aceasta, în orașul Bolgrad.  

În toată această perioadă în care românii sunt preocupați de dramele din țara vecină, Episcopia Hușilor a continuat să vină în ajutorul celor afectați de tragedia războiului din Ucraina, încununându-și preocuparea pentru soarta oamenilor simpli prinși în această catastrofă prin fapte.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a coordonat joi, 14 aprilie 2022, un nou transport umanitar în Ucraina, al patrulea organizat până în prezent de Episcopia Hușilor.

„Ajutoarele au constat în medicamente, alimente, produse de igienă și haine, și au avut ca destinație Centrul de colectare organizat de autoritățile ucrainene în orașul Bolgrad. Din acest centru, ajutoarele sunt distribuite în zonele cele mai afectate de conflict”, au transmis reprezentanții Episcopiei.

Episcopia îi ajută nu numai pe ucrainenii din țara vecină, dar și pe refugiații ajunși la noi în țară, mai exact în județ, fiind prezentă, prin angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, în tabăra de refugiați din Huși unde acordă ajutorul necesar celor cazați sau aflați în tranzit.