Autovehicul cu inspecţie tehnică falsă, depistat în trafic de polițiștii de frontieră

0

În data de 19 aprilie, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat din R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, cu număr de înmatriculare românesc.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezilor efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autovehiculul în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.