După ce, în perioada pandemiei, a lucrat la spitalul bârlădean ca rezident în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă, de luna trecută, doctorul Alexandru Mărian se numără printre proaspeții medici specialiști ai unității medicale. Originar din județul Bacău, tânărul anestezist spune că se află în locul potrivit pentru a participa la vindecarea sau ameliorarea suferinței pacienților.

În această săptămână, conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a dat startul unei campanii de popularizare a celor mai noi medici care s-au alăturat colectivului medical al unității. Luni a fost prezentat doctorul Bogdan-Victor Buzamăt, medic specialist urolog, marți – doctorul Lucian Cristinel Bâgu, medic specialist neonatolog, miercuri – doctorița Andreea-Luiza Palamaru, medic specialist gastroenterolog, astfel că, joi, a venit rândul doctorului Alexandru Mărian, medic specialist anestezist. După cum anunță reprezentanții spitalului, aceasta s-a alăturat echipei din cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) încă din 11 martie 2022.
„Domnul doctor a fost sprijinul nostru pe toată pandemia, alături de alți colegii medici din ATI, efectuând gărzi din februarie 2021, ca rezident, susținând astfel efortul în tratarea pacienților critici într-o specialitate cu un deficit major de medici. Mulțumim tuturor pentru efortul depus în toată această perioadă grea!!! Are 31 de ani, este născut în județul Bacău și a crescut în orașul Moinești, unde a absolvit Liceul Teoretic «Spiru Haret», profilul Științe ale Naturii. A început studiile universitare la Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» Iași, Facultatea de Medicină, în anul 2010 și le-a absolvit în anul 2016”, se arată în prezentarea făcută de spital.
„Am ales Anestezie și Terapie Intensivă pentru că m-am simțit atras de oportunitatea de a fi alături de pacienți în suferința reprezentată de starea critică și intervențiile chirurgicale. Am ales centrul de pregătire Iași, unde am avut binecuvântarea de a fi coordonat de doamna profesor Ioana Grigoraș. Pentru mine, ea a reprezentat un model de integritate, profesionalism, diplomație, echilibru, dăruire, empatie și mai ales un model de luptător în slujba binelui pacientului și a perfecționării și actualizării permanente a actului medical. Insuflat de aceste valori, pornesc pe acest nou drum și simt că sunt în locul potrivit, deoarece participarea la vindecarea sau ameliorarea suferinței pacienților, alături de colegii din secțiile de Chirurgie, Ortopedie, Obstetrică-Ginecologie, Medicină Internă, Pneumologie, Psihiatrie și Radiologie este o bucurie care mă împlinește. Mă simt ca într-o mare familie și sunt recunoscător pentru eforturile tuturor de a ne primi și integra pe noi, medicii tineri. Vă mulțumesc tuturor!”, spune proaspătul anestezist al spitalului bârlădean.










