„Justiția nu se găsește în lucruri, ci în noi.” – proverb francez
După realizarea Unirii de bază din 1859, procesul de modernizare la Vaslui continuă în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Prin contopirea guvernelor şi Adunărilor legislative, începea o nouă etapă a domniei. În plan politic, după trei ani de domnie, se punea capăt instabilităţii guvernamentale, fiind create condițiile afirmării comunităților locale. Deosebit de importante au fost cele două legi de organizare ale administraţiei locale, Legea comunală şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene. Legea comunală stabilea că unitatea teritorială de bază era comuna, fiind formată din localităţile cu peste 500 de locuitori, iar oraşele-târguri şi satele erau organizate în comune cu personalitate juridică. În lege se prevedea organele de conducere ale comunelor: consiliile comunale erau organe alese şi primarii erau agenţii puterii executive. „Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene” stabilea instituţiile de conducere la nivelul administraţiei judeţene. Erau alese consiliile judeţene ca organe deliberative, iar Prefecţii erau numiţi direct de Guvern. Organul permanent al Consiliului Judeţean era Comitetul Consiliului, cu membrii aleşi din rândul consilierilor judeţeni și avea ca preşedinte pe Prefect.
La Vaslui, procesul de modernizare a oraşului cunoaşte din punct de vedere edilitar o evoluţie semnificativă. Acum, se iau măsuri importante, printre care alinierea străzilor, crearea unei companii de pompieri (după ce roata de pojarnici se înfiinţase în timpul regimului regulamentar), stârpirea cerşetorilor din oraş, formarea unui corp de jandarmi pentru menţinerea ordinii, crearea unui serviciu de curăţire a hornurilor caselor (1861), lichidarea câinilor vagabonzi, asigurarea binarelor împotriva incendiilor și mutarea cimitirelor la marginea localităţii. În 1860, se dau dispoziţii de Ministerul Lucrărilor Publice din Moldova către conducerea oraşului, cu privire la sistematizarea edilitară a urbei, iar Prefectura judeţului Vaslui cerea autorităţilor centrale, Guvernului de la Iaşi, transformarea capitalei judeţului în „municipalitate”. Cererea Prefectului a fost rezolvată favorabil și la 19 august 1860 prin jurnalul Consiliului de Miniştri s-a hotărât crearea municipalităţii la Vaslui, iar la 26 august, Mihail Kogălniceanu propunea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca preşedinte al Consiliului municipal Vaslui un localnic, pe Ştefan Angheluţă. Drept urmare, la 11 septembrie domnul a semnat „decretul de numire”. Astăzi, o stradă din urbe îi poartă numele. Consiliul Municipal era acum format din: Ion Cotăescu şi Iorga Petală – membri, iar Alecu Răşcanu şi Dumitru Vasiliu în postura de candidaţi. Acest Consiliu Municipal inițiază unele măsuri importante pentru modernizarea oraşului Vaslui precum: mărirea numărului de prăvălii, majoritatea amplasate în piaţa centrală a oraşului și acordarea prin licitaţie anuală a dreptului de vânzare a mărfurilor către patronii de prăvălii. În 1862, se realiza un plan cadastral modern de geometrul Emanoil Vinelaru prin care se trasau străzi noi și se repara strada principală, care lega cele două târguri (Târgul de Sus de Târgul de Jos). Totodată, se forma un serviciu de salubritate cu sarcini de ridicare a gunoaielor, de pietruire a străzilor prin contribuţia bănească a obştii, de limitare a construcţiilor din lemn şi înlocuirea lor cu construcţii din zid. Se iau măsuri pentru înfrumuseţarea și iluminarea oraşului cu felinare, fiind în număr de 18 la 1859, 50 felinare la 1860 și 70 în 1862. În 1851, un mare filantrop vasluian, Căminarul Neculai Hagi Chiriac, construia un apeduct pentru alimentarea oraşului cu apă, iar în 1863 se ridica un „avuz” (fântână) cu două ţâşnitoare în piaţa târgului, iar peste două decenii s-a realizat un „lagum” (canal) de scurgere a mizeriei.
În cele ce urmează, menționăm numele unor personalităţi politice locale care au ocupat funcţii de conducere la nivelul ţinutului, judeţului şi a oraşului Vaslui, precum: Vornic – Nicolae Hrisovesghi (1803), Vornic al ţinutului – Cămăraş Vasile Miclescu (1803) şi Ispravnicii: Spătar Iordache Ruset (1805-1816), Serdar Ştefan Sturdza (1806), Medelnicier Toader Buhuşi (1812), Ban Grigore Angeliki (1816, 1842), Vistier Dimitrie Măcărăscu (1821), Spătar Tudorachi Criticos (1821), Aga Scarlat Donici (1831), Aga Al. Ciure (1843), Dimitrie Sturdza (1845), D. I. Miclescu (1845), Aga Alecu Răşcanu (1846), Aga Grigore Krupenschi (1847). Printre Prefecţii judeţului Vaslui din acea vreme amintim pe Medelnicer Nicolae I. Racoviţă (1860-1864, 1865), Toader Rosetti (1864) și Inginer Panaite Donici (1891-1895).
În postul de Primar al orașului semnalăm după 1860, printre alţii, pe: Ştefan Angheluţă, în 1860, Ion Vasiliu (1890) și Constantin State (1892).
Totuşi, chiar și după aceste măsuri de modernizare a oraşului din timpul domnitorului Alexandru I. Cuza şi continuate în vremea lui Carol I, Vasluiul rămâne un oraş mic şi sărac de provincie, caracterizat în diferite feluri de oamenii de cultură ai vremii, precum Ioan Adam, Gheorghe Ghibănescu, iar Nicolae Iorga considera că era un „oraş unde nu se întâmpla nimic”. Aglae Pruteanu, marea actriţă de origine vasluiană a Teatrului Naţional ieşean „Vasile Alecsandri” din prima parte a secolului XX, arăta că, la sfârşitul veacului XIX, „Vasluiul nu era atunci mai răsărit decât un mare sat, excepţie făcând cele câteva case boiereşti aşezate în fundul ogrăzilor, înconjurate de copaci bătrâni şi un centru unde se întretăiau cele câteva străzi mici cu prăvălii, cârciumi, băcănii și ateliere”.
În final, prezentăm succint evoluţia sistemului juridic din orașul Vaslui în secolul al XIX-lea. Pentru început, trebuie să amintim faptul că încă din epoca medievală, Domnia avea reprezentanţi (în special la conducerea ţinutului) care judecau pricinile dintre diverşi membri ai obştii locale. Odată cu apariţia Regulamentelor Organice, sistemul se modifică şi la Vaslui apare instituţia „Judecătoriei”. În 1832, Regulamentul Organic al Moldovei prevedea separarea puterii judecătoreşti de cea administrativă. Datorită prevederilor moderne ale Regulamentului, la 11 ianuarie 1832 se înfiinţează Tribunalul Ţinutului Vaslui. Primul Preşedinte al Tribunalului de la Vaslui a fost unul din unchii viitorului Domn al „Principatelor Unite ale Moldovei şi a Ţării Româneşti”, anume Grigore N. Cuza (1832-1834). În 1840, Preşedinte al Tribunalului Ţinutului Vaslui era aga Gheorghe Racoviţă, iar în 1849, aga Scarlat Donici. Astăzi, o stradă din urbe îi poartă numele. La 4 iulie 1865, în vremea lui Cuza s-a adoptat Legea pentru organizarea judecătorească, care contrbuie la modernizarea sistemului juridic românesc. Legea prevedea ca personalul fiecărui tribunal să fie format din: Preşedinte, doi membri, un membru supleant, un procuror, un substitut de procuror, plus o grefieră. În 1866, intra în vigoare Legea pentru înfiinţarea Judecătoriilor de ocoale, în judeţul Vaslui înființându-se judecătorii la Crasna, Racova, Stemnic și Vaslui. Legea este completată în anii 1879 şi 1896, când au apărut judecătoriile comunale.
În anii 1886-1887, se construieşte clădirea Tribunalului Judeţean Vaslui, într-un stil neoclasic cu elemente de renaştere franceză. Clădirea Tribunalului reprezintă un monument istoric important al oraşului Vaslui. Aceasta a fost şi sediul Prefecturii Judeţului Vaslui, fiind construită din ordinul Regelui Carol I care hotărâse ridicarea în fiecare reşedinţă de judeţ a unei clădiri reprezentative pentru administraţia locală. Clădirea a fost executată din cărămidă cu planşeele din lemn. Este o emblemă a orașului. Ea a avut de suferit în urma cutremurelor din 1896 şi 1908. În curând, va intra într-un proces de reabilitare. Menţionăm numele unor preşedinţi ai Tribunalului Judeţului Vaslui din acea vreme: Tătaru Vasile (1890), Gheorghe Ion (1890) și M. V. Tăutu (1892).
În concluzie, oraşul Vaslui în secolul al XIX-lea cunoaşte semne vizibile ale modernizării, dar credem că era un oraş care se afla încă departe de termenul de modern. Desigur, investigaţia noastră are un caracter preliminar și unele aspecte necesită aprofundări de durată. Credem, însă, că aceasta oferă o perspectivă convingătoare asupra unei teme pe cât de interesantă, pe atât de complexă şi atrăgătoare.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
Bibliografie selectivă
– Andronic, Alexandru, Ciobanu, Mihai, Necula, Petru-Cronica Vasluiului, Editura Publirom, Bucureşti, 1999.
– Baban, Ioan, Univers cultural şi literar vasluian, Dicţionar, Editura Pim, Iaşi, 2008.
– Gh. Ghibănescu, Vasluiul – studiu şi documente, Editura Viaţa Românească, Iaşi, 1926.
– Necula, Petru, Ciobanu, Mihai – Dicţionarul personalităţilor vasluiene, Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui – 2001.
– Paul Zahariuc în colaborare cu Lucian–Valeriu Lefter, Vasluiul de la târg la oraş, Editura PIM, Iaşi, 2014.
