Start lucrărilor de consolidare și modernizare a Școlii Profesionale din Bârlad!

0

La nici o lună de la semnarea contractului de execuție, câștigătorul licitației a demarat efectiv lucrările prevăzute în proiectul privind consolidarea, modernizarea și dotarea Școlii Profesionale din Bârlad. Investiția este finanțată cu fonduri UE și a fost adjudecată pentru suma de 12.629.800,70 lei fără TVA.

Reprezentanții Primăriei bârlad au anunțat, pe 15 martie, că s-a început execuția obiectivului de investiții „Consolidarea, modernizarea și dotarea Școlii Profesionale din strada Republicii nr. 318 (fostă nr. 392) din cadrul Colegiului Tehnic «Alexandru Ioan Cuza» Bârlad”. Acesta vizează corpul B al Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, ce va intra într-un amplu proces de consolidare.

Lucrările, începute de circa o săptămână, vor fi realizate de Asocierea Madbeton (ofertant leader) – Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL (ofertant) – Fire Stopping Engineering (subcontractant) – Magnum Therm (subcontractant) – Building Technology Group R (subcontractant) – SC MIC DAS SRL (subcontractant), care a câștigat licitația lansată de municipalitate.

„Suntem la momentul în care încă un obiectiv important pentru sistemul educațional bârlădean începe să prindă contur. Acesta va contribui la îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru copiii noștri. Dacă se menține actualul ritm de lucru, proiectul se poate finaliza la termen, adică peste 18 luni începând cu luna martie. Trebuie să subliniez faptul că acesta este cel mai mare proiect ca valoare implementat în sistemul local de învățământ și vine în completarea altor trei pe care le-am semnat până acum. Toate aceste proiecte au un singur obiectiv final: îmbunătățirea condițiilor de studiu ale elevilor noștri”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Contractul de execuție a lucrărilor, ce trebuie realizate în decurs de 18 luni, a fost semnat pe 11 februarie și are o valoare de 12.629.800,70 lei fără TVA (15.029.462,83 lei cu TVA). Finanțarea va fi făcută în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 10, Prioritatea de investiții 10.1 / Obiectivul Specific 10.2 „Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții”.

Ce prevede investiția?

Principalele lucrări prevăzute a fi executate în cadrul proiectului sunt: anveloparea termică a pereților exteriori; înlocuirea tâmplăriei exterioare; repararea acoperișului și a sarpantei; realizarea unei scări exterioare; înlocuirea pardoselilor (cu parchet stratificat – cancelarie, birouri, săli de clasă; cu gresie antiderapantă – grupuri sanitare, depozite, holuri și casele de scări); reabilitarea instalației sanitare; reparații de tencuieli interioare și faianțarea grupurilor sanitare. Investiția presupune și: placarea cu gresie antiderapantă a treptelor de la accesul în clădire; modificarea sensului de deschidere a ușilor de pe căile de evacuare; amenajarea spațiului verde din jurul clădirii; înlocuirea instalației electrice; montarea de echipamente pentru producerea de energie din surse regenerabile (12 panouri fotovoltaice); instalarea unui sistem de supraveghere video (24 de camere în interior și 14 camere în exterior, toate cu infraroșu); montarea unei instalații de detecție și avertizare incendiu (detectoare de fum); reabilitarea sistemului de încălzire și montarea a două centrale termice pe gaz, etc.

„Clădirea ce face obiectul investiției are destinație de unitate de învățământ și are forma literei U în plan. Construcția adăpostește la demisol spații pentru bucătărie, sala de mese – în aripa laterală stânga, vestiare, grupuri sanitare, cabinete pentru catedre, spații pentru depozitare în corpul central, și adăpost pentru apărare locală antiaeriană – în aripa laterală dreapta. La parter, aripile laterale sunt ocupate de dormitoare internat pentru elevi, grupuri sanitare, iar în corpul central se găsesc săli de clasă, birouri, cancelarie. La etaj, atât aripile laterale cât și corpul principal adăpostesc săli de clasă, birouri și grupuri sanitare. căile de circulație se constituie din holuri și case de scară închise. (…) Construcția se încadrează în categoria de importanță C, clasa de importanță II”, se arată în anexa unei hotărâri adoptate de consilierii locali în 28 martie 2018.