Israelian căutat pentru infracţiuni de fraudă, oprit la controlul de frontieră

0

Pe 6 martie, în jurul orei 21.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, pasager într-un microbuz, un cetățean din Israel, în vârstă de 38 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă Interpol de punere în aplicare a unui mandat de arestare, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de fraudă. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.