Asistent social din Bârlad, câștigător al premiului cel mare al Galei Excelenței în Asistență Socială

0

Bârlădeanca Mirela Petcu, șeful Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități Bârlad din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, a fost desemnată câștigătoare la categoria „Asistentul social al perioadei 2020-2021”. Festivitatea a avut loc pe 15 martie, la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenței Sociale.

La cea de-a VIII-a ediție a Galei Excelenței în Asistență Socială, care a cuprins perioada pandemică 2020-2021, județul Vaslui a avut un singur finalist, respectiv o asistentă socială. Este vorba despre bârlădeanca Mirela Petcu, șeful Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități Bârlad din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

Aceasta a fost nominalizată la premiul „Asistentul social al perioadei 2020-2021” de către sucursala teritorială a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR). În cadrul festivității de premiere ce a avut loc pe 15 martie, la Ateneul Român, bârlădeanca aflată „în luptă” cu alți 19 asistenți sociali din țară a fost desemnată câștigătoare la categoria la care a fost finalistă.

„Premiul «Asistentul social în perioada pandemiei», distincție acordată în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, a ajuns la Vaslui! Suntem mândri și, deopotrivă, onorați de reușita colegei noastre Mirela Petcu, de profesie asistent social, șef al Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități din Bârlad. Pe parcursul ultimilor doi ani, activitatea de asistentă socială de la nivel județean a fost expusă uneia dintre cele mai grele provocări! Deși foarte puțin vizibili, angajații din centrele rezidențiale s-au dedicat până la sacrificiul personal și familial pentru a proteja sănătatea și riscul de infectare cu SARS-CoV-2 a unora dintre cele mai vulnerabile persoane – copiii, adulții cu dizabilități și persoanele vârstnice ocrotite în sistem rezidențial. Mirela Petcu este expresia cea mai elocventă a întregii activități de asistentă socială din județul Vaslui în perioada pandemică! Felicitări pentru acest premiu binemeritat!”, a transmis colectivul DGASPC Vaslui pe pagina oficială de socializare a instituției.

Trebuie spus că Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, prin care s-a dorit recompensarea performanței din acest domeniu, a fost organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România chiar în Ziua Mondială a Asistenței Sociale (15 martie). Ca și la edițiile precedente, evenimentul a fost prezentat de Andreea Marin, Ambasador al Excelenței în Asistență Socială, iar spectacolul serii a fost oferit de Andra.