Un bătrân de 80 de ani din Sofronești nu a putut fi salvat după ce locuința i-a luat foc

0

Un bătrân de 80 de ani din satul Sofronești, comuna Todirești, nu a putut fi salvat de către pompieri și medici după ce a fost găsit inconștient în propria locuință cuprinsă de flăcări. Pompierii l-au găsit inconștient pe holul locuinței sale, predându-l de urgență echipajului medical de ambulanță, care a încercat în zadar să-l resusciteze.

Noaptea trecută detașamentul de pompieri Vaslui și Garda II Negrești a intervenit cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Sofronești, comuna Todirești.

După cum a comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, la fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o cameră și pe holul imobilului. După pătrunderea în locuință, pe hol, a fost găsit în stare de inconștiență un bărbat în vârstă de aproximativ 80 ani. După ce victima a fost evacuată din locuință, aceasta a fost predată echipajului ambulanței Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, care a și început manevrele de resuscitare. Din nefericire, cu toate eforturile depuse de echipajul medical, victima incendiului nu a putut fi salvată.

Pompierii militari au continuat operațiunile de stingere, incendiul fiind lichidat în limitele găsite.
Au ars piese de mobilier, o ușă, o fereastră, aproximativ 12 metri pătrați tavan, diverse materiale plastice și textile.
Au fost salvate celelalte camere ale locuinței.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Cercetările sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.