În perioada imediat următoare, conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad va încerca să-și completeze statul de funcții cu încă un medic chirurg plastician, ce va veni în sprijinul celor doi care lucrează aici de ani de zile. Procedura prevede doar selecție de dosare și interviu, însă postul vacant este valabil pe perioadă determinată.

Pe 9 februarie, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a anunțat angajarea a trei persoane, pe perioadă determinată și fără concurs, procedura de angajare desfășurându-se doar pe baza selecției dosarelor și a interviului. Este vorba despre două posturi de magaziner la Serviciul Aprovizionare, Transport, Achiziții Publice și unul de medic specialist în Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă.
Persoanele interesate trebuie să știe că angajarea se va face prin selecție de dosare și / sau interviu (după caz), cu contract individual de muncă, conform Legii nr. 55/2020, art. 27, pe o durată ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă. După cum se menționează în anunț, eventualii candidați trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale (să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă vârsta minimă reglementată de lege, să aibă capacitate deplină de exercițiu, etc.) și niște condiții specifice.
Astfel, în cazul chirurgului plastician, e nevoie de certificatul de medic specialist în Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, iar în cazul magazinerilor trebuie ca eventualii candidați să aibă măcar 11 clase și să aibă cunoștințe de operare pe calculator Microsoft Office (verificarea cunoștințelor se va face prin proba practică).
Dosarele de înscriere pot fi depuse la sediul spitalului, Biroul Personal – Pavilionul Administrativ, până pe 15 februarie, între orele 9.00 – 12.00. În situația în care se vor depune mai multe dosare pentru un singur post, iar după selecția dosarelor vor fi declarați admiși mai mulți candidați, se va organiza și proba de interviu. Însă, în cazul în care, în urma selecției dosarelor va rămâne un singur candidat, acesta va fi declarat admis fără interviu.
Angajările se vor face după următorul calendar: selecția dosarelor depuse – 15 februarie, ora 13.00; afișarea rezultatului selecției dosarelor – 15 februarie, ora 14.00; depunerea contestației pentru selecția dosarelor – 16 februarie, ora 10.00; soluționarea contestațiilor – 16 februarie, ora 11.00; susținerea interviului 17 februarie, ora 9.00; susținerea probei practice (pentru magaziner) – 17 februarie, ora 11.00; afișarea rezultatului interviului / probei practice – 17 februarie, ora 14.00. După soluționarea eventualelor contestații, rezultatele finale se vor afișa pe 18 februarie, ora 14.00.
Mai multe informații despre condițiile ce trebuie îndeplinite de candidați și actele cerute la dosarele de înscriere pot fi găsite la avizierul unității spitalicești și pe site-ul www.spital-barlad.ro.











Doamna Susnea, cred ca trebuie sa va cumpărați un DOOM. Cuvântul magaziner nu exista, magazioner se scrie! Rușinică…
Alea de la spital pot sa vorbească cum vor între ele, cu servici in loc de serviciu, cu salar in loc de salariu, dar de pa dumneavoastră am pretenții!
Sa va luați un DOOM actualizat…
Comentariile sunt închise.