PNRR ar putea finanța reabilitarea termică a blocurilor din Bârlad

0

Blocurile din Bârlad rămase încă nereabilitate termic ar putea beneficia de fonduri UE prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) în vederea eficientizării energetice. În acest sens, în perioada aprilie – mai, asociațiile de proprietari pot depune la primărie cererile și documentele necesare, inclusiv acordul locatarilor.

Ieri, 15 februarie, sala mică a Cinematografului „Victoria” Bârlad a găzduit o întrunire de lucru între reprezentanții administrației publice locale și cei ai asociațiilor de proprietari. Întrevederea a fost convocată de primarul Dumitru Boroș, care a dorit să le transmită celor prezenți că toate blocurile din oraș pot fi reabilitate termic cu finanțare din fonduri europene prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Asociațiile de proprietari nu trebuie decât să obțină acordul cetățenilor din blocurile pentru care se impun lucrări de reabilitare și eficientizare termică.

„Este o șansă unică pe care nu trebui să o pierdeți! Trebuie să le spuneți oamenilor că nu vor cheltui nici un leu din propriile buzunare, întrucât toate operațiunile vor fi finanțate integral prin PNRR. Și vorbim aici de întreaga gamă de lucrări care se poate face: anvelopare termică, reparații acoperiș sau șarpantă, reabilitarea rețelei electrice interioare, montarea de panouri fotovoltaice sau solare, repararea lifturilor etc. Este de datoria dumneavoastră, a președinților și administratorilor de asociații de proprietari, să mergeți în teren și să obțineți acceptul oamenilor pentru a demara astfel de proiecte. Am ținut foarte mult să vă înștiințez din timp, astfel încât să puteți face cât mai repede toate demersurile necesare. Nu lăsați să treacă această oportunitate pe lângă dumnevoastră, fără să profitați la maximum de ea, întrucât în circa o lună se lansează ghidurile și se depun proiectele. Cei care vor fi harnici, vor avea șansa să obțină banii necesari eficientizării energetice a blocurilor, fără ca oamenii să scoată vreun leu din buzunar”, a fost mesajul transmis de edil reprezentanților asociațiilor de proprietari.

Este important de știut că, în perioada 1 aprilie – 30 mai, asociațiile de proprietari vor trebui să depună la primărie cererile și actele necesare: expertiza tehnică a blocurilor vizate (cea care va stabili cu exactitate ce lucrări se impun a fi efectuate și care va fi plătită de Primăria Bârlad), cartea tehnică a imobilului și extrasul de carte funciară. Pe lângă operațiunile clasice de anvelopare, PNRR mai finanțează și lucrări de izolare a plafoanelor subsolurilor, montarea de sisteme de aerisire și ventilare mecanică (sau repararea celor vechi) și chiar montajul de aparate de încălzit sau de aer condiționat pentru casa scării.