Deși județul nostru nu se află la granița cu Ucraina, vasluienii s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul ucrainenilor care și-au părăsit casele de teama bombardamentelor. De la un proprietar de magazin alimentar, Lucian Păduraru, care a pornit spre graniță cu apă și alimente, până la instituții publice, precum Prefectura Vaslui, care și-a propus să organizeze și integreze sprijinul popular, la instituții de cultură, precum Muzeul Județean, care a făcut un apel umanitar inițiind o acțiune de donare în propriul spațiu, dar și partidele politice ca USR, donații, și AUR, care a organizat cazarea refugiaților, vasluienii și-au manifestat solidaritatea cu victimele acțiunilor militare din Ucraina.

„Astazi la ora 19:00 pornesc către vama Siret pentru a oferi apă și alimente pentru refugiații care intră în România dinspre Ucraina! Eu ofer, după posibilitățile proprii, apă, pâine și hrană rece, dar îmi rămâne foarte mult loc în mașină. Dacă mai dorește cineva (acei care dețin magazine alimentare sau oricine) să participe cu ce poate oferi, pot să colectez produsele și le transport cu drag către cei care au nevoie!”, scria, încă de vineri, Lucian Păduraru, proprietarul manazinului alimentar Ralu, care a și ajuns cu produsele la Vama Siret, unde, văzând solidaritatea românilor cu refugiații, s-a declarat „Mândru că sunt român!”.
Valul de solidaritate al vasluienilor față de ucrainenii care, de teama bombardamentelor, și-au abandanat casele și au plecat în pribegie, nu a putut lăsa indiferentă nici Instituția Prefectului din județul Vaslui, care și-a propus să organizeze și integreze acest sprijin popular. „Fiecare acțiune de sprijinire a persoanelor sosite din Ucraina contează!”, au comunicat reprezentanții Guvernului în teritoriu, comunicându-le vasluienilor faptul că „pentru ca acest ajutor să ajungă la fiecare beneficiar și mai mult, să se plieze pe nevoile lui, este nevoie din partea noastră, a tuturor, să lucrăm organizat și integrat, tocmai în ideea de a răspunde rapid și eficient solicitărilor de sprijin venite din partea cetățenilor ucrainieni”. „Astfel, în vederea organizăriii eficiente și unitare a întregii misiuni umanitare, reprezentanții societății civile care doresc să sprijine această acțiune umanitară sunt rugați ca, pentru moment, să trimită intențiile de sprijin la adresa de e-mail: umanitar.dsu@mai.gov.ro, astfel încât acestea să fie colectate și centralizate la nivelul fiecărui județ. Ulterior, în funcție de solicitările primite, autoritățile vor contacta și direcționa, în cel mai scurt timp, persoanele care pot pune la dispoziție diferite tipuri de servicii. Facem un apel către cetățeni să utilizeze ca mijloc de comunicare numărul unic pentru apeluri de urgență – 112 doar în situații de urgență și nu pentru comunicarea intențiilor de sprijin umanitar”, se spune într-un comunicat al Prefecturii.
De ieri puteți dona la Muzeul Județean
O instituție de cultură precum Muzeul Județean s-a implicat într-o acțiune umanitară, colectivul instituției organizând o acțiune de donare în spațiul muzeului. Ei au lansat un „Apel munitar” anunțând vasluienii: „donați pentru refugiații din Ucraina la sediul Muzeului Județean Vaslui!
„Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui este alături de Ucraina la greaua încercare prin care trece. Pentru că în astfel de momente solidaritatea trebuie să primeze, colectivul instituției de cultură a decis să întindă o mână de ajutor refugiaților și să doneze alimente neperisabile, produse de igienă și haine, care vor ajunge la cei aflați în nevoie. Vasluienii cu suflet mare, care vor să se alăture acestui demers, pot dona, începând cu ziua de duminică, 27 februarie, ora 9:00, la sediul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Puteți ajuta cu: apă îmbuteliată; alimente neperisabile (conserve, dulciuri etc.); produse de igienă (săpun, șampon, pastă de dinți, periuțe); haine în stare bună, potrivite pentru toate vârstele; pături, pilote, saci pentru dormit, prosoape, produse pentru bebeluși (șervețele umede, lapte praf, mâncare, scutece etc.), măști chirurgicale. Pachetele care vor rezulta în urma donațiilor vor fi trimise către zonele în care se află refugiații”, au spus cei de la muzeu în apelul lor.
Și organizațiile politice vasluiene, prin reprezentanții lor la vârf, au simțit că este nevoie să vină în ajutorul semenilor din țara vecină care și-au părăsit casele și au plecat în plină nesiguranță și incertitudine față de soarta lor. Deputatul Mihai Botez, președintele USR-PLUS, a comunicat în mediul online, inițiind, de asemenea, o campanie de donații: „Ne pregătim pentru posibilul val de refugiați care ar putea trece prin Vaslui. De asemenea, luăm în calcul să oferim ajutorul vasluienilor către locurile unde este mai mare nevoie în România, în Republica Moldova sau în Ucraina. Vrem să centralizăm informațiile despre alimentele neperisabile și alte ajutoare materiale pe care vasluienii vor să le ofere. Dacă doriți să contribuiți la acest ajutor ne puteți contacta începând de luni la aceste adrese: 1. Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 187, etaj 1, jud. Vaslui, 0771218915; 2. Huși, Bd. 1 Mai nr. 5, bloc 27, sc. A, ap. 2, parter, jud. Vaslui, 0764145372; 3. Bârlad, Str. Paloda nr. 5, etaj 1, jud. Vaslui, 0725109712. E-mail ne puteți trimite la vaslui@vs.usr.ro. Sperăm la o detensionare a conflictului, dar să ne pregătim și pentru ce e mai rău. Din acest motiv, dacă aveți disponibilitatea de ajuta, vă rugăm să ne contactați”.
Și cei de la AUR au făcut apel la vasluieni pentru cazarea și asigurarea traiului de zi cu zi pentru refugiați.











