Crucea Roșie Vaslui a venit în sprijinul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad cu o donație în valoare de 29 de mii de lei constând în măști, dezinfectant, combinezoane și mănuși, dar și produse alimentare. Președinteel filialei, Valeriu Caragață, spune că o donație similară va fi făcută curând către Spitalul Județean.

„Mulțumim Crucea Roșie Vaslui! Oameni pentru oameni! Pandemia de COVID-19 a evidențiat valoarea importantă a solidarității și cooperării. Crucea Roșie Vaslui, partenerul nostru de nădejde, susține în continuare eforturile spitalului nostru de a face față acestei pandemii și donează echipamente de protecție și dezinfectante. Mulțumim pe această cale celor care s-au gândit la noi!”, scriu, plini de recunoștință, reprezentanții Spitalului Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, pe pagina de socializare a instituției, după ce o donație importantă din partea Crucii Roșii, filiala județeană Vaslui, a ajuns la unitatea medicală.
„În contextul pandemiei, de la sediul central al Crucii Roșii din România au fost repartizate o serie de produse destinate unităților sanitare, produse donate de parteneri consacrați la nivel național”, spune Valeriu Caragață, președintele Filialei Județene Vaslui a Crucii Roșii.
Valoarea donației organizației către spitalul bârlădean s-a ridicat la suma de 29 de mii de lei și a constat în 6.000 măști, forat cu 3 pliuri, 930 măști KN95, 300 măști FFP3, 70 de litri de dezinfectant Ksept suprafețe și mâini, 30 de bucăți de combinezoane, 1.000 mănuși Nitril, precum și produse de uz alimentar de la Jacobs Jacobs. „Aproximativ aceeași cantitate de materiale urmează a fi donată către Spitalul Vaslui în cursul acestei săptămâni”, a mai spus Valeriu Caragață.










