“Cum arată astăzi școala
Așa va arăta mâine țara.“
(Spiru Haret )
La 15 februarie în acest an se va sărbători pentru prima oară Ziua Națională a Lecturii, când s-au născut Spiru Haret și criticul Titu Maiorescu, pentru a îndemna elevii la cititul cărților. Ne oprim puțin asupra lui Spiru Haret, deoarece în acest an se împlinesc 110 ani de la moartea marelui reformator al învăţământului românesc, Spiru Haret, apostol al conştiinţei naţionale, de la cumpăna secolului XIX şi începutul veacului următor. Această personalitate marcantă a ştiinţei şi culturii naţionale este, în mare măsură, nedrept uitată în zilele noastre.
S-a născut la 15 februarie 1851, la Iaşi. Studiile le-a facut la Dorohoi, Iaşi şi Bucureşti. În 1862 intră ca bursier, la liceul Sf. Sava, fiind copil sărac, dar foarte dotat pentru carte. În decembrie 1870, deşi era student obţine prin concurs catedra de matematică la Seminarul Central. După un an a renunţat la catedră şi continuă studiile la Universitate. Îşi ia licenţa în 1874, la 23 de ani. Se înscrie la concursul de burse instituit de Titu Maiorescu. Reuşeste şi pleacă pentru doi ani la Paris. În « oraşul lumină » a trecut din nou licenţa în matematică şi fizică, iar doi ani mai târziu, îsi ia doctoratul la Universitatea din Sorbona cu teza “Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”, ducând mai departe cercetările în astronomie ale lui Laplace şi Loius de Lagrange. În 1885 teza de doctorat al lui Haret e republicată în Analele Observatorului Astronomic din Paris. Târziu, în 1976, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, un crater de pe Lună, a primit numele său.
Spiru Haret putea să ramână cadru didactic universitar în Franţa. A preferat să revină în ţară, unde devine profesor încă din 1878, în urma unui strălucit concurs de geometrie analitică la Şcoala de Poduri şi Şosele ( Universitatea Politehnică de azi, din Bucureşti –n.n.) . Profesează pâna în 1910, când se pensionează şi pâna la moarte, ţine prelegeri de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice.
Marile realizări ale lui Haret nu sunt totuşi, în ştiinţă. El şi-a părăsit aproape creaţia de specialitate, care putea fi atât de bogată, după aceste remarcabile începuturi, pentru a se pune “la dispoziţia neamului ţării căruia îi aparţinea”. Geniul său creator se remarcă în domeniul educaţiei. Încă din 1879 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii începe să-l solicite. Inspectează şcoli şi face rapoarte, prezidează comisii de examinare. În 1882 e numit membru în Consiliul Permanent de Instrucţie. În 1883, P.S. Aurelian îl numeşte inspector al şcolilor. Îl cunoaşte foarte bine pe D.A. Sturdza de la Academia Română, Spiru Haret devenind membru corespondent al acestui înalt for ştiinţific încă din 1879. Un om cu care se înţelege de la început. În 1885, D.A. Sturza, ajungând ministru la Culte şi Instrucţie Publică, îl cheamă pe Haret ca secretar general al ministrului (Haret tocmai publicase, cu câteva luni înainte, un Raport asupra stării şcolilor, foarte curajos şi documentat în susţinerea opiniilor). Cu Haret lânga el, Sturdza încearcă reorganizarea învăţământului, după ce mai înainte, pe acelaşi teren, eşuaşeră P.P. Carp, Titu Maiorescu şi V.A. Urechia.
Ministru de trei ori în guvernele liberale conduse de D. A. Strurdza, Spiru Haret a avut posibilitatea să-şi pună în aplicare legile şi proiectele, exemplu rar în România, de atunci şi de azi. El s-a dedicat cu totul şcolii şi a avut marea înţelepciune de a şti să obţină sprijinul marilor oameni de cultură ai epocii, pentru a-şi trece realizările. A fost un adevărat apostol al neamului, dar fără să facă vreodată caz de misiunea sa. Datorită însuşirilor sale, a ştiut să-şi găsească colaboratori admirabili şi să fie necontenit înconjurat de încrederea lor. În guvern era stimat şi preţuit de toţi colegii. Nu refuza niciodată un serviciu şi era de o rară modestie.
O asemenea personalitate complexă, a avut pe lângă admiratori şi duşmani, dintre care menţionăm pe istoricul şi editorul de izvoare, Gh. Ghibănescu, care îl numea ”Sbirul” Haret.
Amintirile legate de acest om al şcolii sunt emoţionante. Prin opera sa, dar şi prin felul de a fi, Spiru Haret a creat un adevarat curent, haretismul. Esenţa lui a constat în introducerea factorului cultural şi economic în rîndurile ţărănimii, servindu-se pentru acest deziderat, în primul rând de învăţători. Metodele folosite de Haret nu sunt extraordinare. Sunt luate din arsenalul vremii. Dar a ştiut să le promoveze cu mare consecvenţă şi înaltă cunoaştere a firii omeneşti. Iată, de pildă, spre deosebire de alţi oameni politici ai vremii, Spiru Haret întreţinea o bogată corespondenţă. A avut ideea să răspundă fiecărui învăţător care se adresa direct acestuia. Răspundea cu “domnule învăţător” şi se încheia invariabil cu “al dumitale devotat ministru”. E lesne de înţeles ce simţea învăţătorul căruia i se adresa astfel. Îi dădea impresia clară că e un om util societăţii. De altminteri, Spiru Haret considera că dacă preotul are locuinţa lângă biserică, iar ofiţerul lângă cazarmă şi învăţătorul trebuia să aibă locuinţa în apropierea şcolii. Nu căuta admiraţie, ci eficienţă. Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie învăţătorul, într-o vreme în care acesta era bănuit a fi instigatorul ţăranilor. N. Iorga l-a numit pe Haret “ omul de bine al şcolii “, iar N. Grigorescu sublinia faptul că Spiru Haret ” vroia să aşeze pe ţărani în rândul oamenilor “.
Marele om de cultură a transformat învăţătorii în fruntaşii satului, alături de preoţi şi notari. Pentru a da învăţătorilor o pregatire adecvată, Haret reorganizează şcolile normale. Introduce în planul de învăţământ lucrările practice agricole prin care “învăţătorul să păstreze iubirea pamântului şi deprinderea de a-l lucra”. În 1903, perioada de studiu la Şcoala Normală se măreşte de la 5 la 6 ani, ceea ce a dus la o schimbare importantă a programelor în vederea unui “învaţământ practic pentru viaţă, potrivit nevoilor social-economice şi aspiraţiilor noastre naţionale”. Nevoia de informare a învăţătorilor duce la crearea Bibliotecii pedagogice în cadrul căreia se tipăresc cărţi prin Casa Şcoalelor.
Examenul de capacitate al dascălilor este reorganizat, înlocuindu-se probele teoretice cu cele practice, iar prestigiul învăţătorilor a sporit prin activitatea lor în cadrul bancilor populare şi al cooperativelor săteşti. Din 1900 învăţătorii îşi ţineau periodic Congresul lor, unde discutau chestiuni importante ale şcolii. La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit şi îşi nota în carnetul său orice idee bună care putea fi luată în seamă. Se declara colaboratorul învăţătorilor şi nu şeful lor. Li s-a oferit învăţătorilor posibilitatea să se considere nu doar simpli slujbaşi al statului, ci să fie elementele cele mai active ale comunităţilor în mijlocul cărora trăiau”.
După absolvire învăţătorii erau chemaţi la conferinţe judeţene, la cercuri culturale şi la congrese pe ţară. Tot Haret a iniţiat excursiile de vacanţă, pentru ca slujbaşii şcolilor să-şi cunoască ţara şi să vorbească elevilor despre ea. Unii dintre ei au lăsat pe hârtie impresiile lor.
Multe iniţiative din viaţa românească a vremii au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a înfiinţat grădiniţele de copii în România, cele dintâi deschizându-şi porţile la 1 decembrie 1897. În anul următor a inţiat o reformă a învăţământului secundar şi superior care cuprindea trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală A instituit certificatul de Bacalaureat şi a stimulat utilizarea metodelor moderne în învăţământ. A înfiinţat Direcţia Monumentelor Istorice şi în 1904 a organizat acţiuni comemorative prilejuite de împlinirea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Ca ministru a cumpărat întreaga ediţie a a cărţii Viaţa lui Ştefan cel Mare scrisă de N. Iorga pe care le-a dăruit românilor bucovineni de la Cernăuţi, iar restul le-a dat gratuit învăţătorilor şi preoţilor. În timpul ministreriatului său s-au construit peste 2.400 de şcoli în stilul caracteristic. În orașul Vaslui a participat în calitate de ministru al Instrucțiunii Piblice la inaugurarea Gimnaziului de băieți “Mihail Kogălniceanu ”, în 1893, alături de regele Carol I și primul ministru de atunci, Lascăr Catargiu ( actualul local al Școlii Gimnaziale “Constantin Parfene“) . Haret încurajează editarea de cursuri didactice şi cărţi şcolare pentru toate materiile de învăţământ. Nu erau toate bune, dar ele au contribuit la aşezarea învăţământului pe o temelie stiinţifică. Pentru a pune capăt comerţului de cărţi şcolare a oficializat manualele didactice de curs primar. El nu a mai admis decât un singur abecedar şi o singură carte de lectură. Vândute la un preţ stabilit de minister, fondurile adunate au fost folosite pentru ajutorarea copiilor săraci cu cărţi şi rechizite.
Constantin Brâncuşi care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, fiind solicitat să facă o machetă pentru statuia lui Haret, a spus că este un izvor de apă vie. Aşa a fost, într-adevar, pentru naţia lui : un izvor dătător de viaţă şi spirit cultural. La împlinirea celor şaizeci de ani, în anul 1911, i s-a dedicat un volum omagial intitulat Lui Spiru Haret-“Ale tale dintru ale tale”. A fost preţuit ca savant şi în străinătate, fiind acordate înalte distincţii, precum ” Coroana Italiei” în 1903 şi medalia franceză “Legiunea de Onoare”.
Aşadar, iniţiativele şi realizările remarcabile ale lui Spiru Haret, i-au creat aureola de cel mai popular ministru şi patriot pe care l-a avut vreodată şcoala românească din toate timpurile care, după modesta noastră opinie, a fost meritată pe deplin.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
