Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a emis pe 21 ianuarie Ordinul nr. 3.054, ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, prin care aproba calendarul simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și al simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2021-2022.

Potrivit calendarului prevăzut în anexa ordinului, în acest an, primii care vor trece prin emoțiile simulării sunt liceenii. Astfel, pe 28 martie, se va susține proba scrisă la limba și literatura română, pe 29 martie, proba scrisă – obligatorie a profilului, pe 30 martie, proba scrisă – la alegere a profilului și specializării, iar pe 31 martie – proba scrisă la limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 14 aprilie. Iar elevii de gimnaziu vor susține simulările pe 4 aprilie (proba scrisă la limba și literatura română), pe 5 aprilie (proba scrisă la matematică) și pe 6 aprilie (proba scrisă la limba și literatura maternă). Rezultatele vor fi afișate pe 14 aprilie.
Așa cum se precizează în actul normativ, rezultatele obținute de elevi la simularea din anul școlar 2021-2022 vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.










