Județul Vaslui duce lipsă de medici de familie

0

În județul Vaslui există doar 138 de medici de familie cu contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, 70 în mediul urban și 68 în rural, opt comune nu au medic de familie de mai bine de doi ani iar alte comune cu peste 3.500 de locuitori au câte un singur medic. În această situație se află Băcești, Grivița, Iana, Pușcași, Tutova și Voinești. În total, la nivelul județului Vaslui, există un deficit estimat de 141 medici de familie, iar județul este printre cele patru din țară cu un singur medic, spre deosebire de București sau Timiș, cu 6,6, respectiv 5,4 medici la mia de locuitori.

De mai bine de doi ani, opt comune din județ nu au un medic de familie: Bogdănești, Bogdănița, Ciocani, Coroiești, Găgești, Ibănești, Laza, Mălușteni. Alte șase comune, de peste 3.500 de locuitori, au un singur medic de familie, deși, potrivit normativelor, ar avea nevoie de cel puțin doi: Băcești, Grivița, Iana, Pușcași, Tutova și Voinești. 

Asta face ca, la un număr total de doar 138 de medici de familie, 70 în mediul urban și 68 în mediul rural, județul Vaslui să înregistreze un deficit de 141 de medici de familie.

Tot astfel, alături de Dâmbovița, Ialomița și Giurgiu, județul Vaslui este printre puținele astfel de unități administrativ-teritoriale cu un singur medic de familie la mia de locuitori. În vreme ce în București, ca și în celelalte centre universitare, să existe valori mult mai mari: 6,6 la București, 6,4 pentru județul Timiș, 5,4 în județul Cluj, 4,3 la nivelul județului Iași). Dar pentru majoritatea județelor țării nu există nici măcar doi medici la mia de locuitori.

Cauza este exodul medicilor, România aflându-se pe locul cinci într-un top al țărilor din care provin medicii străini care lucrează în state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), după India, China, Pakistan și Germania.

Organizația amintită este formată din țările puternic industrializate, precum SUA, Germania sau Franța, state în care, la nivelul anilor 2015/2016, activau peste 21.000 de medici născuți și educați în România, la care se adăugau tot atâtea cadre medicale cu studii medii provenite din România.

Motivele plecării sunt salariile, în condițiile în care veniturile anuale medii brute pentru medici variază în statele membre ale Uniunii Europene de la 46.657 euro în România, 53.385 euro în Polonia, 56.267 euro în Ungaria, 75.182 euro în Cehia, 82.963 euro în Grecia, la 128.256 euro în Italia, respectiv 147.380 euro în Germania.

Numărul medicilor (exclusiv stomatologi) care profesează în România, conform datelor din Anuarul statistic al României, era în anul 2019 de 63.303.

Un indicator al numărului medicilor la mia de locuitori, indicator urmărit de Banca Mondială, arată că România se află la coada clasamentului la nivelul UE. Astfel, cifra de 3 medici la mia de locuitori în anul 2017, este inferioară mediei de 3,7 medici la 1.000 de locuitori la nivelul UE și cu o treime mai mică decât media zonei euro, de 4 medici la mia de locuitori.