Într-o țară în care primul ministru spune că „România nu mai este o țară cu salarii mici”, în vreme ce imensa majoritate a vasluienilor lucrează pe salariu minim, în care ministrul Finanțelor nu cunoaștea valoarea salariului mediu, confruntați cu nenumărate cazuri umanitare, cei din Asociația Umanitată Solidar au un mesaj către politicienii iresponsabili: „Dacă la orașe s-a ajuns să ardă spitalele și să se moară de frig în apartamente, nici nu vă puteți imagina viața din mediul rural în aceste vremuri!”.

„Lipsa de caracter și principii a politicienilor poate va avea și o parte bună: românii să înțeleagă că este curată naivitate să-ți pui speranța în politicieni”, spune cei din Asociația Umanitară Solidar, care sunt asaltați de nenumărate solicitări ale vasluienilor care au nevoie disperată de ajutor.
„În ultima vreme, pagina de socializare a Asociației „Solidar” este asaltată de mesaje prin care ni se cere ajutorul. Din păcate, timpul nu ne permite să fim alături de toți cei ce ne solicită sprijin. Fiind foarte implicați și în alte activități, încercăm totuși să lecturăm mesajele și, pe ici pe colo, întindem o mână de ajutor”, scriu cei din Asociația Solidar, care, zi de zi, expun în mediul online situația dramatică a numeroase familii de vasluieni, în special din mediul rural, pentru ca aceștia să primească ajutorul de care au nevoie.
Pe acest fond, membrii asociației au ajuns să tragă o concluzie, care este dramatică: românii nu mai pot să aibă nicio speranță de la politicieni, iar singura soluție este solidaritatea umană. Cu toate acestea, au un mesaj și către politicieni, despre care sunt convinși că „își urmăresc doar propriul interes”: „Avem un mesaj pentru cei ce conduc România. Haosul politic determină haos în plan economic și social. Dacă la orașe s-a ajuns să ardă spitalele și să se moară de frig în apartamente, nici nu vă puteți imagina viața din mediul rural în aceste vremuri! E atâta descurajare, decădere morală, sărăcie și lipsă de speranță greu de descris!”.
„Poate că e momentul să renunțăm la dispute politice și să ne concentrăm pe mai multă solidaritate! Cu cât un popor va dezvolta sentimente de solidaritate, cu atât mai ușor va trece prin crizele ce vor urma!”, scrie Ionel Popa, președintele Asociației „Solidar”.
Apeluri disperate
„Am primit o solicitare de ajutor de la o fetiță din satul Gălțești, comuna Puiești, județul Vaslui. De la fetiță am aflat că locuiește împreună cu alte 6 persoane într-o căsuță cu multe lipsuri. Capul familiei este d-na Maria Mătrăgună, în vârstă de 65 ani, o femeie rămasă singură și care a suferit o operație în urma căreia nu și-a mai revenit complet. Are trei copii care locuiesc cu ea – un băiat care a devenit stâlpul casei și două fete care, la rândul lor, au copii. Veniturile familiei înseamnă alocațiile copiilor și banii pe care îi câștigă băiatul muncind cu ziua pe unde poate.
Noi le-am dus haine, încălțăminte, o pungă cu alimente, jucării, dulciuri etc. Au nevoie de o sobă pentru încălzit, un aragaz cu butelie, un frigider, o mașină de spălat manuală. Cei ce pot ajuta îi pot contacta la numărul de telefon 0757803295. Bunurile pe care le-am donat provin de la mai mulți donatori”. Acesta este unul dintre cazurile recente în care cei de la Solidar s-au implicat.
Zilele trecute, Asociația Solidar a fost solicitată să ajute într-un alt caz: „Apel umanitar. D-na Suiu Constanța din localitatea Vulturești, județul Vaslui, în vârstă de 52 de ani ne solicită ajutorul! Pe lângă faptul că este încadrată în categoria de Handicap accentuat, un diagnostic recent i-a bulversat complet viața! Cu ceva timp în urmă, a fost operată de hemoroizi și credea că a scăpat de încă o năpastă pe linie de sănătate. Lucrurile însă nu stau așa. Boala a recidivat și e nevoie de o nouă intervenție chirurgicală cât mai urgent, fiindcă evoluția poate fi una nefastă fiind suspectă de cancer. Intervenția costă 7.117 lei, conform facturii proforme emise de Policlinica Arcadia din Iași.Veniturile d-nei Suiu înseamnă 375 lei lunar, pensie de handicap! Cei care doresc s-o ajute pot dona în contul d-nei Suiu Constanța deschis la BCR, având IBAN: RO41RNCB0262053235940005. Firmele pot dona prin intermediul Asociației „Solidar” în contul IBAN: RO95BTRLRONCRT0225705501, deschis la Banca Transilvania. Titular cont: Asociația „Solidar”, CUI: 32379418.
Telefonul d-nei Suiu Constanța este: 0757875522.
Haideți să-i facem o bucurie în preajma Sărbătorilor!!!”.
După aceste mesaj postat pe pagina de socializare a asociației, cei care sar în ajutorul oamenilor necăjiți din satele vasluiene scriu un îndemn, citând din Dalai Lama: „Dacă vrei ca alţii să fie fericiţi, practică compasiunea. Dacă vrei ca tu să fii fericit, practică compasiunea”.










