„Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile” – Iosif Vissarionovici Stalin
Totuşi, alegerile au fost o înfrângere pentru guvern, demonstrată de documentele din arhive, atâtea cât s-au mai păstrat, multe fiind distruse de autoritățile comuniste. Astfel, în numeroase rapoarte, dări de seamă, note informative, transmise pe linia Ministerului de Interne sau pe cea a Partidului Comunist, se vorbea despre o adevărată nesupunere a activiştilor Blocului, care au făcut propagandă opoziţiei şi au votat pentru ea. Din conţinutul lor reieșea faptul că secretul votului nu a fost respectat. Trebuie evidenţiat și faptul că unele categorii sociale au votat cu „Soarele”, din convingere, cum au fost o parte din muncitori, iar unii ţărani de teama de a nu li se lua pământul. „Ţăranii din unele sate ale Moldovei au anunţat că nu vor vota guvernul care nu îi ajută, dar nu-l vor vota nici pe Maniu”, se arăta în raportul ambasadorului sovietic la Bucureşti, S. Kavtaradze, către Ministerul Afacerilor Externe al U.R.S.S. privind situaţia din România cu privire la desfăşurarea campaniei electorale. Acesta era un pion principal al comunizării țării.
Zona cea mai vulnerabilă pentru guvern a rămas satul, unde ţăranii asociau guvernul de la 6 martie 1945 cu colhozul. În timpul campaniei electorale, comuniştii au repetat continuu, prin toate mijloacele de propagandă, ideea potrivit căreia ei ar fi fost apărătorii proprietăţii ţărăneşti, iar partidele adverse duşmanii ei.
Comuniştii au încercat să demonstreze printr-o propagandă exacerbată că, de vreme ce-i împroprietăriseră pe plugari în martie 1945, nu existau motive de a fi bănuiţi că intenţionau să distrugă proprietatea particulară, iar aceasta era întărită de împărţirea titlurilor de proprietate începută în vara anului 1946. La 4 noiembrie, într-un articol publicat în „Scânteia”, comuniştii sugerau ţăranilor un remediu simplu pentru îndepărtarea pericolului reprezentat de moşieri: „Vă veţi apăra pământul votând Soarele”. Cu toate că P.C.R. a făcut eforturi extraordinare spre a convinge pe săteni că nu intenţiona – aşa cum acuza opoziţia – să colectivizeze agricultura, propaganda desfăşurată la sate a fost lipsită de eficienţă.
Teama de colhoz a fost problema pe care Blocul Partidelor Democratice nu a reuşit să o spulbere în judeţe. P.C.R. a trimis muncitori la sate, dar ei nu cunoşteau realităţile locale și au fost rău priviţi de ţărani. Unele elemente din B.P.D., din administraţie și din organismele reformei agrare, împuternicite a merge la sate, săvârşiseră abuzuri și erau urâte de ţărani, iar prin ele a fost judecat partidul şi guvernul. În plus, sătenii trăiau sentimentul de subordonare a ţării faţă de U.R.S.S., lipsită de independenţă naţională din cauza ocupaţiei sovietice. De aceea, voturile date de ţărani adversarilor B.P.D. au fost împotriva colhozului şi a evreilor, mai ales în nordul Moldovei.
Aceeaşi opoziţie este consemnată şi în celelalte judeţe ale Moldovei, indiferent de starea materială a locuitorilor. Adeziunea pentru opoziţie a multor dintre cei implicaţi în structurile partidelor din B.P.D. nu s-a limitat doar la câteva judeţe, fiind un fenomen la scară naţională, fapt relevat de sintezele regionalelor de partid în care se vorbeşte clar despre acest lucru. Astfel, în judeţul Iaşi, au fost descoperite 26 de cazuri de atitudine duşmănoasă față de regim. În judeţul Vaslui s-au depistat 15 cazuri, iar în Fălciu erau 14.
„O situaţie mai gravă s-a evidenţiat în ziua alegerilor în sensul că legăturile PCR cu masa s-au dovedit slabe. S-a observat pretutindeni aproape ura faţă de comunişti, în special în ziua alegerilor şi în primele zile după alegeri”.
Exemplele de mai sus demonstrează că în alegerile de la 19 noiembrie, victoria B.P.D. nu era posibilă. Nu dispunem de rezultatele reale ale scrutinului. În schimb, există numeroase dovezi care pot atesta că cifrele oficiale au fost contrafăcute. Blocul nu a avut o majoritate confortabilă nici măcar în unităţile militare, în care, adesea, exprimarea votului a fost supravegheată, iar rezultatele reale schimbate.
„În ziua alegerilor, se arăta într-un document al PCR,reacţiunea (termen generic dat opoziţiei democrate de comuniști încă din octombrie 1944 – n.n.) a scos la suprafaţă legăturile și mijloacele de care dispun, dominând cele mai multe secţii de votare. Echipele de asistenţă şi agitatorii lor au sosit în dimineaţa zilei de 19 noiembrie la secţii în mod organizat şi bine instruiţi. În judeţe a fost creată o febră a zvonurilor şi panică întreţinută cu metode mistice de preoţi, învăţători şi de ceilalţi agenţi electorali. Mulţi preşedinţi ai secţiilor de votare au favorizat reacţiunea, îndemnând populaţia să voteze listele maniste”.
Rezultatele reale parţiale există în special pentru zonele rurale, aşa cum au fost transmise Direcţiei Siguranţei şi Ordinii Publice din Inspectoratul General al Jandarmeriei. Din tabelele incomplete se desprinde faptul că în mai toate judeţele Moldovei victoria a aparţinut Partidului Naţional Ţărănesc. Astfel, în judeţul Fălciu, la secţii maniştii au dominat guvernul cu 4085 la 3457, la Iaşi (13 secţii) s-a înregistrat o situaţie asemănătoare cu 8576 la 7203, iar la Vaslui (10 secţii), guvernul n-a putut evita înfrângerea cu 7475 voturi faţă de 7572 ale P.N.Ţ.
Desigur, completarea acestor rezultate cu altele din mediul rural, unde în cea mai mare parte ţărănimea a votat contra comuniştilor, inclusiv din marile centre urbane, vor da măsura exactă a înfrângerii guvernului Groza la 19 noiembrie. Demonstraţia, argumentată pe baza documentelor, e necesară, deoarece datele oficiale publicate în presă vorbesc despre „victoria strălucită” a Blocului, rezultată din voinţa a aproximativ opt milioane de electori.
În momentul când guvernul a aflat care era situaţia din ţară, a declanşat mecanismul de falsificare a rezultatelor reale. Inspectoratele Generale Administrative au fost obligate, prin ordinul ministerial nr. 3937 din 1946, să comunice, în seara aceleiaşi zile, ilegalităţile comise la votare pe raza lor de activitate şi atacurile „reacţionarilor” contra celor din B.P.D. Apoi, la patru zile după alegeri, la 23 noiembrie, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, a cerut comandamentelor unice judeţene, prin ordinul nr. 39 961 S, dări de seamă amănunţite privitoare la modul în care partidele „istorice”, pregătiseră acte de natură a tulbura liniştea publică, după un punctaj care coincidea cu descrierea partidelor la acea dată şi cu activitatea lor de ansamblu.
Pe de altă parte, prin Circulara nr. 4, Comitetul Central Electoral al B.P.D. cerea să se treacă „imediat la strângerea întregului material de documentare (fotografii, fotocopii, declaraţii personale, articole de ziar etc.), date precise asupra tuturor provocărilor, incidentelor, atentatelor, furturi de urne etc., comise de agenţii manişti şi fascişti înainte, în timpul şi după alegeri, în special în jurul şi în interiorul sediilor de votare.
Se continua cu intensitate campania de popularizare a victoriei B.P.D.-ului în alegeri prin întruniri şi în presă. Se va interzice şi sancţiona orice pălăvrăgeală şi lăudăroşenie individuală din partea tovarăşilor şi prietenilor noştri în legătură cu alegerile”.
Ziua de 19 noiembrie 1942 era data începerii ofensivei sovietice la Stalingrad în Al Doilea Război Mondial prin a ruperea frontului româno-german. Puterea ocupantă a impus această dată, pentru a face o legătură între victoria de pe front şi cea din alegeri. Însăşi impunerea datei de 19 noiembrie de către sovietici este încă o dovadă că ei erau siguri de rezultatul alegerilor. Alegerea zilei de marţi în loc de duminică este nefirească în tradiţia electorală românească. De obicei, alegerile aveau loc duminica, când ţăranii se odihneau şi se reculegeau spiritual. După slujba de la biserică, mergeau să voteze. În orice caz, ziua de marţi a îndepărtat mulți ţărani de la vot.
Dar nu pentru toţi lucrurile erau la fel. Cu surle şi trâmbiţe, echipele de agitaţie şi propagandă îşi împrăştiau zgomotul în eter. Formaţii de cântăreţi şi dansatori aparţinând puternicilor zilei îşi desfăşurau programele de cântece şi dansuri sovietice (mai mult) şi româneşti (mai puţin), încercând să afişeze veselia şi libertatea alegerilor. Imaginea era tristă şi apăsătoare.
Pe străzi şi în apropierea centrelor de votare acţionau echipele de bătăuşi violenţi, aparţinând comuniştilor, care aveau menirea de a agresa şi înfricoşa pe reprezentanţii opoziţiei faţă de puterea comunistă, pe ţărăniştii şi liberalii care nu pactizaseră cu F.N.D.-ul.
În judeţul Covurlui candida pe listele P.N.L. ministrul Mihai Romniceanu. În comunele Băleni şi Folteşti rezultatele alegerilor au fost trucate de B.P.D., iar la Iaşi, s-au folosit diferite „tehnici” de falsificare, printre care şi aceea de introducere a buletinelor de vot în urne cu ştampila votat „Soarele”. Acest lucru avea loc îndeosebi în centrele de votare din școli unde votul era controlat de echipele de mardeiași aflate în podul unităților de învățământ, deasupra urnelor și cei care nu votau cu „Soarele” li se arunca cu făină pe haine, devenind „pătați” și de aici apare sloganul anticomunist:
„ Frunză verde de cicoare, votez „Ochiul”, iese „Soare”. Cei „pătați” erau molestați și bătuți de reprezentanții FND.
Falsificarea voturilor s-a realizat și prin măsluirea proceselor verbale la numărarea voturilor, ţărăniştii avuseseră majoritatea, dar la radio rezultatele parţiale au fost anunţate în favoarea B.P.D.
Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal au ştiut să exploateze punctele slabe ale Blocului Partidelor Democratice, în principal prin atragerea oamenilor cu autoritate de la sate: preoţi, învăţători, notari şi jandarmi. Oferim în aceste sens câteva exemple semnalate în judeţe diferite ale Moldovei, dar având în esenţă acelaşi mesaj: nu votaţi „Soarele”! Este vorba despre preotul Zaharia din comuna Scânteia, judeţul Vaslui care „ cu patrahirul în gât”, mergea din casă în casă și a pus să jure pe cruce, în special pe femei, că vor vota „Ochiul”. La acestea s-au adăugat şi cazurile izolate care au influenţat şi ele rezultatele. Dintre ele, menţionăm pe cel al unui prizonier din judeţul Iaşi, întors din Uniunea Sovietică, care-i îndemna pe ţărani să voteze „Ochiul”, că „el venea din Rusia şi ştia ce-i acolo”.
(va urma)
Prof. dr. N. Ionescu
Ion Scurtu (coord.), România- viaţa politică în documente. 1946, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1996, p. 433.
Dumitru Şandru, Gheorghe Onişoru, op. cit., p. 108.
D.J.A.N. Iaşi, Comitetul Regional P.C.R. Iaşi, dosar 1/1946, f. 84.
Idem, fond 1, Comitetul Regional P.C.R. Iaşi, dosar 1/1946, f. 86.
D.J.A.N. Iaşi , fond Comitetul Regional de Partid Moldova, dosar 1/1946, f. 195.
Ibidem, f. 41-42.
Potrivit datelor oficiale, au votat 7.969.414 alegători, au candidat 3.244 pentru 414 – „Timpul”, 20 noiembrie 1946.
D.J.A.N. Galaţi, fond Inspectoratul General Administrativ Galaţi, dosar 192/1946-1947, f. 4.
Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 178/1946, vol. II, f. 183.
D.J.A.N. Iaşi , fond Comitetul Regional de Partid Moldova, dosar 28/1946, f. 190.
Ibidem.
Ibidem.
Cornelia Paţica, Recurs la memorie – alegerile din Covurlui, în volumul Anul 1946 – scrisori şi alte texte, p. 55-58.
Dan Zelbu, Tehnici de falsificare a alegerilor la Iaşi, în volumul Anul 1946 – scrisori şi alte texte, pp. 59-60.
