Abandonați de Guvern, salvați de Consiliul Județean

0

„Primarii PNL au primit câte 300 de mii de lei, noi am primit câte 50 de mii”, spune edilul pesedist din Șuletea, ajuns într-o situație financiară disperată pe sfârșit de an. Acum, este ajutat de Consiliul Județean, care, în ședința de vineri va discuta acordarea unui ajutor financir de câte 200 de mii de lei pentru cinci comune „în situații de extremă dificultate”.

La începutul lunii trecute, primarii vasluieni, alături de toți edilii din țară, au primit bani de la Guvern. Se întâmpla imediat după Congresul PNL în care Florin Cîțu a fost ales președinte, și cu sprijinul delegaților din județul nostru. Astfel, ca o „coincidență”, nici un primar PNL din județ nu a primit mai puțin de 300 de mii de lei, în vreme ce nici un primar PSD nu a primit mai mult de 50. S-a spus atunci că premierul Cîțu și-a plătit astfel voturile primite la congres.

„Am avut atunci speranța că vom primi 200 de mii de lei, așa se spunea. Dar primarii PSD nu am primit mai mult de 50 de mii, iar cei de la PNL nu au primit mai puțin de 300 de mii”, spune primarul pesedist din Șuletea, Ciprian Tamaș, care acum are mari probleme cu banii.

„Suntem debranșați de la rețeaua E.ON, pentru că nu am putut respecta reeșalonarea datoriilor pe care am semnat-o cu ei. Am dat drumul de curând stației de pompare la rețeauau de canalizare și am avut înființate noi puncte de energie. Aceasta este principala cheltuială căreia nu reușim să-i facem față, în afară de cheltuielile curente, cu care au dificultăți și ceilalți primari”, a explicat Tamaș.

Primarul s-a văzut nevoit, în aceste condiții, să apeleze la Consiliul Județean (CJ) Vaslui, conducerea acestei instituții punând pe ordinea de zi a ședinței de vineri un proiect de hotărâre prin care Șuletea, alături de alte patru unități administrativ-teritoriale vor primi câte un ajutor financiar de 200 de mii de lei.  

Este vorba despre comunele Ferești, Fruntișeni, Pungești și Tătărăni, care, așa cum se spune în proiectul de hotărâre, se află „în situații de extremă dificultate”.