Azi nu curge apa pentru bârlădeni din trei cartiere

0

O parte din consumatorii casnici din trei cartiere bârlădene vor rămâne, astăzi, 28 octombrie, fără apă potabilă la robinete. Într-un comunicat transmis de SC Aquavas SA Bârlad, în intervalul orar 9.00-13.00, va fi sistată furnizarea apei potabile în cartierele Deal și Crâng și parțial în cartierul Complex Școlar. În cazul celui de-al treilea, vor fi afectați localnicii care locuiesc pe străzile Mircea cel Bătrân, Mareșal Averescu, George Bacovia, Armand Călinescu, George Topârceanu, Gheorghe Duca, Crângului și I. C. Brătianu.

Motivul este același ca de fiecare dată când se sistează furnizarea apei: intervenții la rețeaua publică de alimentare a apei. Mai exact, echipele Aquavas vor face revizia și verificarea căminelor vanelor și vor înlocui hidranții din cartierul Deal. Pentru locuitorii care vor fi deranjați de faptul că robinetele vor fi uscate timp de patru ore, Aquavas a pus la dispoziție numărul de telefon 0235/419.901, la care oamenii pot suna și depune eventuale reclamații și sesizări.