Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Astfel, vineri, 27 august, la ora 20.00, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Republicii, din municipiul Bârlad, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în Belgia, condus de către o tânără de 22 de ani, din comuna Banca. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că autoturismul figurează radiat din circulație de către autoritățile belgiene, din decembrie 2020. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Sâmbătă, 28 august, la ora 08.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, în cooperare cu polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN 24A, în localitatea Fălciu, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de către un bărbat de 35 de ani, din municipiul București. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În aceeași zi, la ora 18.35, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Nicolae Iorga, din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 54 de ani, din municipiul Bârlad. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală din municipiul Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.
Duminică, 29 august, la ora 01.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, fără victime, pe strada Fagului, din municipiul Vaslui. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de către un bărbat de 29 de ani, din județul Bacău, a părăsit partea carosabilă și este căzut în rigolă. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală din municipiul Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.










