Numirile politice de directori de școli în învățământului vasluian au ajuns în atenția senatorului USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei de Învățământ a Senatului, care le cataloghează drept o „barbarie absolut înfricoșătoare”. „Dacă pe 9 ianuarie ISJ Vaslui și-a permis să schimbe 20% dintre directorii cărora le expiraseră mandatele, acum au ajuns să schimbe 70% dintre directori!”, arată senatorul.

„De câteva zile, zbârnâie întruna telefonul. Apeluri, mesaje whatsapp, SMS, FB messenger. Cele mai multe mesaje sunt despre abuzurile din teritoriu făcute de Inspectoratele Școlare Județene zilele acestea prin numirile din pix (în cadrul legii în vigoare, evident) ale directorilor interimari”, scrie senatorul USR Ștefan Pălărie pe pagina sa de socializare, înainte de a se ocupa, în aceeași postare, de situația specială din județul Vaslui.
Parlamentarul explică cum s-a ajuns la această situație, în care într-un timp foarte scurt, conducerile instituțiilor de învățământ din țara noastră sunt schimbate într-un ritm galopant: „Punctul de start: toate funcțiile de director și director adjunct de școală din România au ajuns să fie vacantate în luna august. De ce? Am ajuns în situația asta pentru că Ministerul Educației nu a organizat concursuri naționale de director în ultimii 2 ani. Punctul fierbinte: cât de tare și-au permis Inspectorii Școlari Județeni să se joace cu detașările unor directori interimari – în ciuda faptului că mesajele publice ale Ministerului Educației au îndemnat la continuitate și stabilitatea sistemului. Anumiți inspectori și-au permis deja, în ciuda tuturor avertismentelor, nu doar abuzuri, ci și ilegalități!”.
Ca la Vaslui mai rar!…
„Astăzi, mi-a pus capac mesajul primit din teritoriu”, scrie senatorul când se oprește asupra situației din județul Vaslui, unde constată, după o documentare prealabilă, că președintele PNL Bârlad – care între timp și-a dat demisia din funcția deținută în partid – „s-a numit puțin director la un liceu”, scrie cu ironie parlamentarul USR, afirmând apoi că acest lucru „contravine cu art. 24, pct. 5, din metodologie, unde scrie faptul că președintele și vicepreședintele unui partid politic nu pot fi directori”.
Dar senatorul userist, care a susținut legea privind descentralizarea deciziei de numire a directorilor interimari, votată în Parlament (întoarsă la re-examinare de către Administrația Prezidențială), devine și mai șocat atunci când constată că fostul președinte PNL Bârlad, devenit între timp doar director de școală, „a numit cinci directori profesori de la școala lui în alte unități școlare din oraș și din împrejurimi, că, dacă tot e la putere, de ce sa nu o facă, chiar dacă în unele școli au fost profesori care și-au depus dosar că vor să fie directori”. Pentru ca apoi să vină bomboana de pe colivă: „Cum e posibil ca dintr-o școală cu 6 elevi promovați la Bacalaureat, tu să pui 8 directori? Cum?”. „Am rămas șocat de gravitatea acuzațiilor”, scrie senatorul.
„Faimosul” Colegiul Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad este o rampă colosală de lansare în funcția de director – mai precis, atenție!, nu 5, ci 7 profesori din acest liceu tehnologic ajung directori interimari în alte școli din oraș. 8 la număr în total, incluzând numirea ilegală a domnului Vulpe!
1. Danciu Bogdan va conduce Școala Gimnazială nr. 1 din Tutova,
2. Roman Valentin va fi la cârma Școlii Gimnaziale „Dimitrie Negruțiu” din Pogonești,
3. Chirilă Florin – Școala Gimnazială nr. 1 Pogana,
4. Filimon Elda – Școala Gimnazială „George C. Dragu” din Coroiești,
5. Postolache Narcis – Școala Gimnazială nr. 1 Ibănești,
6. Ghinea Georgiana – director adjunct la Școala Gimnazială „Elena Bibescu” din Bârlad,
7. Borș Ramona la Școala de Muzică și Arte Plastice „N. Tonitza” și
8. Georgică Vulpe, noul director al Liceului Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad”, mai scrie senatorul înainte de a trage concluziile.
„Barbaria acestei situații este absolut înfricoșătoare. Cum să numești directori interimari niște profesori ai căror elevi nu trec bacalaureatul?!?! Dacă pe 9 ianuarie ISJ Vaslui și-a permis să schimbe 20% dintre directorii cărora le expiraseră mandatele, acum au ajuns să schimbe 70% dintre directori!”, sunt cuvintele cu care își încheie postarea senatorul din Comisia de Învățământ.










