Nou ajutor vasluian pentru „frații” de dincolo de Prut

0

Consiliul Județean Vaslui continuă să sprijine autoritățile locale și pe românii de dincolo de Prut. De această dată consilierii județeni vor lua în discuție și cel mai probabil vor aproba în ședința de mâine un proiect prin care este finanțată, cu suma de 62.500 de euro, reconstrucția acoperișului unui corp al Centrului de Sănătate din Anenii Noi. Hotărârea vine după alte ajutoare financiare care au stârnit unele critici.

În luna ianuarie 2018, Alexandru Barbăroșie, președintele raionului Anenii Noi, din Republica Moldova, a fost prezent la Consiliul Județean (CJ) Vaslui, pentru a semna contractul de înfrățire cu județul Vaslui. Era doar unul dintre președinții de raion de dincolo de Prut care semna astfel de documente, după ce mai multe comune din raion semnaseră protocoale de înfrățire cu localități din județul Vaslui.

„Înfrățirea” presupunea colaboare, vizite reciproce, cunoaștere, dar și ajutor „frățesc” din partea celor care își permit mai mult să îl ofere celor care au mai multă nevoie de ajutor. Astfel că, în mai 2018, printr-o hotărâre inițiată de conducerea CJ, instituția vasluiană aloca suma de 22.500 de euro, bani cu care urma să se modernizeze intrarea în Secția de Urgențe a spitalului din raion, plus achiziția unei ambulanțe pentru nevoile unității spitalicești. Proiectul prevedea constructia unei copertine cu piloni la intrarea în Unitatea de primiri urgențe a spitalului raional Anenii Noi, de 210 mp, și achiziționarea unei ambulanțe second-hand. Unitatea medicală deservea pe atunci circa 130.000 de pacienți, inclusiv 14.000 din regiunea transnistreană.

Acelaşi spital din Anenii Noi a mai beneficiat de un nou ajutor vasluian, de această dată în valoare de 100.000 de euro, destinat realizării reparaţiei capitale a Secţiei de maternitate a Spitalului raional.

Aceste ajutoare pentru Anenii Noi nu au fost singulare, instituția stârnind și critici după ce, tot în 2018, președintele Dumitru Buzatu a propus, iar consilierii județeni au aprobat în unanimitate alocarea sumei de 70.000 de euro, din bugetul județului, pentru construcția de căsuțe în Tabăra de odihnă pentru copii și adolescenți din raionul Soroca, pentru ca, peste câteva luni, președintele CJ să propună un alt proiect în sprijinul „fraților, de această dată din raionul Strășeni: „Reconstrucţia capitală a acoperişului la blocul 3C (chirurgie) la Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul raional Străşeni”, pentru care se aloca din bugetul județului suma de 94.098 euro. Alte 25.000 de euro au mers către reabilitarea drumului de acces către Cimitirul de Onoare din satul Stoianovca, raionul Cantemir, într-o primă etapă, urmând ca, pentru reabilitarea completă, să mai fie alocaţi alţi peste 140.000 de euro.

Conducerea CJ Vaslui pare decisă să continue ajutorul frățesc către raioanele, autoritățile locale și românii de dincolo de Prut, a căror nivel de trai, în toate statisticile este mult sub cel al vasluienilor. Așa se face că, pentru ședința de mâine, executivul instituției propune un nou proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării proiectului „Reconstrucția acoperișului blocului nr. 1 al Centrului de Sănătate secția MF Anenii Noi”, pentru care este propusă suma de 62.500 de euro.

Ajutorul continuă și va continua foarte probabil pe durata mandatului președintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu, în fața biroului căruia tronează „mândră” o hartă care cuprinde județul Vaslui și „cuceririle” sale de dincolo de Prut: raioanele din Republica Moldova cu care județul nostru este înfrățit.