Ajutoare financiare de la județ pentru localitățile cu mari dificultăți

0

23 de comune din județ, orașele Murgeni și Negrești și municipiile Bârlad și Huși vor primi bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru a-și putea continua proiectele, de vreme ce bugetele lor sunt „în mare dificultate”, după cum spune Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean.

Cea mai mare sumă de bani primită de la Consiliul Județean Vaslui, din fondul de rezervă aflat la dispoziția instituției, o va primi municipiul Huși, 3,5 milioane lei. Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui și inițiatorul proiectului de hotărâre care în ședința de astăzi se va afla pe masa consilierilor, explică: „Bugetul municipiului Huși este în dificultate datorită anvergurii proiectelor realizate acolo”. În special este vorba despre lucrările la Spitalul municipal din localitate care necesită o finanțare de două milioane de lei.

Comuna Cozmești, care va primi un milion de lei, are o altă situație deosebită. „Vom acoperi cheltuielile generate de executarea comunei, care urmează să lichideze consecințele prelungirii contractului cu societatea care a lucrat la reabilitarea școlii din Fâstâci, hotărârile judecătorești de executare”, a mai explicat președintele Consiliului Județean.

„Vom acoperi, de asemenea, cheltuielile generate de introducerea gazului metan, a rețelelor de distribuție și stațiilor de medie presiune, în comunele Zorleni și Ștefan cel Mare”, a mai spus Dumitru Buzatu.

În total, către cele 25 de unități administrativ-teritoriale din județ va merge suma de 15,85 milioane de lei, din care orașele Negrești și Murgeni, ca și comunele Coroiești, Cozmești, Ștefan cel Mare și Zorleni vor primi câte un milion de lei. Comunele Dodești, Dragomirești, Perieni, Puiești, Vinderei, ca și municipiul Bârlad vor primi câte 500 de mii de lei. Comunele Rafaila, Șuletea și Todirești vor primi câte 400 de mii de lei, iar comunele Băcești și Vetrișoaia câte 350 de mii de lei. Comunelor Miclești și Vulturești le sunt alocale 300 de mii de lei. Boțești, Drânceni și Fălciu vor primi câte 200 de mii de lei.

Cea mai mică sumă va fi repartizată comunei Tătărăni – 100 de mii de lei, în vreme ce comunei Lipovăț îi este alocată suma de 150 de mii de lei.

„Această sumă, care reprezintă 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2021, se repartizează unităților administrativ-teritoriale pentru: – susținerea programelor de dezvoltare locală; – susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală; – cheltuieli de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale”, se precizează în proiectul de hotărâre care va fi discutat în ședința de mâine.

„Proiectul de hotărâre are la bază adresele unităților administrativ-teritoriale prin care solicită consiliului județean fonduri în vederea asigurării cheltuielilor de funcționare până la finele exercițiului bugetar, finalizării obiectivelor de investiții, dar și pentru cofinanțarea proiectelor de investiții pe care le au în derulare în comunitățile lor sau care au fost finalizate și trebuie recepționate pentru a nu fi în situația de a returna fondurile atrase din diverse surse de finanțare (PNDL, POR, POIM, AFIR)”, se mai aratâ în document.