În fiecare an, pe data de 30 iunie, se sărbătorește Ziua Internațională a Asteroidului, scopul principal fiind atragerea atenției asupra riscurilor de impact cu asteroizii și a metodelor prin care Pământul poate fi protejat. Evenimentul a fost stabilit în această zi în amintirea impactului din Tunguska, Siberia, din 1908, când s-a înregistrat cel mai mare impact din istoria recentă. Pentru a marca această zi, miercuri, Asociația Astronomică „Sirius” (AAS) Bârlad a organizat la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad o activitate intitulată „Asteroizii, între apărarea planetară și beneficii”, la care au participat elevi de la școala gazdă, dar și de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”.

Evenimentul, înscris în activitățile proiectului educațional „Tabăra de lângă casă”, derulat de AAS în perioada vacanței de vară, a cuprins: prezentarea informațiilor generale despre asteroizi; prezentarea frecvenței impactului unor asteroizi și Terra; utilizarea programelor care permit constatarea posibilelor efecte ale coliziunilor asteroizi – Terra; realizarea unor experimente pentru observarea directă a efectelor coliziunilor, utilizând obiecte care cad de la diverse înălțimi pe nisip și în apă; prezentarea unor beneficii legate de asteroizi: o posibilă viitoare locație de colonizat pentru oameni, minarea asteroizilor pentru materiale valoroase.
„Asteroizii sunt mult mai mult decât resturi rămase în urma formării planetare, deoarece ar putea fi cheia viitoarei economii. Un raport din 2017 al US Geological Survey a concluzionat că «este clar că resursele de apă și metal din asteroizii din apropierea Pământului sunt suficiente pentru a sprijini omenirea în cazul în care devine o specie pe deplin îndepărtată în spațiul cosmic». Această evaluare indică faptul că asteroizii vor deveni mai importanți pentru omenire, ei putând fi explorați atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere comercial. Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA) ne va oferi o privire fascinantă asupra misiunii pe care o dezvoltă împreună cu Europa numită Martian Moons Exploration (MMX). Aceasta va plasa un rover pe cel mai mare satelit al lui Marte, Phobos, care ar putea fi un asteroid capturat. Utilizând resursele spațiale și dezvoltând tehnologiile, vom putea dezvolta o economie «în spațiu». Indiferent de modul în care în care privim viitorul, asteroizii vor juca un rol important în viitoarea noastră explorare a spațiului”, a precizat prof. Ioan Adam, președintele AAS Bârlad.
De menționat că Programul „Ziua Asteroidului”, coordonat de Agenția Spațială Europeană (ESA) și desfășurat sub patronajul ONU (în România, coordonatorul programului este Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială – ESERO România), a ajuns la a șasea ediție și marchează oportunitatea globală de a crește gradul de conștientizare a amenințării și oportunității pe care o reprezintă numeroasele corpuri care traversează spațiul.










