„Reînființarea secției de Medicină Generală în cadrul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, județul Vaslui” este numele unei petiții online cu tot mai mulți semnatari. „Suntem nevoiţi să parcurgem distanţe mari şi să pierdem timp preţios, să riscăm viaţa celor în nevoie, din cauza faptului că cele mai apropiate servicii medicale le putem primi la spitalele din Bârlad, Huşi sau Vaslui”, se arată în petiție.

„Se aduce la cunoştinţa autorităţilor locale dorinţa cetăţenilor oraşului Murgeni de a avea acces la servicii medicale într-un cadru organizat, respectiv reînfiinţarea secţiei de Medicină Generală, în incinta Spitalului de Psihiatrie, Murgeni”, se spune într-o petiție online care își găsește tot mai mulți susținători, bineînțeles, în special printre locuitorii orașului Murgeni și ai localităților din împrejurimi. „Facem această solicitare fiindcă suntem nevoiţi să parcurgem distanţe mari şi să pierdem timp preţios, să riscăm viaţa celor în nevoie, din cauza faptului că cele mai apropiate servicii medicale le putem primi la spitalele din Bârlad, Huşi sau Vaslui. Este o necesitate care ar trebui să fie pe lista de priorităţi a conducerii oraşului Murgeni”, se arată în petiție.
Secția de Medicină Generală a Spitalului din Murgeni a fost desființată în anul 2002, când unitatea medicală a devenit spital de monospecialitate, pentru ca în prezent să aibă o capacitate de 141 de paturi, monoprofilat pe servicii de psihiatrie, cu o secție de Psihiatrie cronici, cu 105 paturi, compartiment psihiatrie acuți, cu 10 paturi, compartiment interne, cu 16 paturi, compartiment pediatrie, cu 10 paturi, laborator, farmacie, ateliere de întreținere și reparație a instalațiilor și utilajelor, bloc alimentar, birouri, servicii.
De la construirea sa, în anul 1908, din ordinul și prin grija regelui Carol I, Spitalul Murgeni a cunoscut vremuri mult mai bune decât cele pe care le traversează în prezent. La mijlocul secolului trecut, unitatea avea inclusiv o maternitate cu 20 de paturi, pentru ca mai apoi să se înființeze o secție de bolnavi cronici, cu 50 de paturi. În anul 1969, ia ființă o secție de neuropsihiatrie de copii, cu 50 de paturi.
Înainte de a păși, alături de alte sute de unități medicale din țară, în marea „restructurare” și „reformă” post-revoluționară a sănătății, unitatea medicală din Murgeni era un spital modern, cu un spațiu de 240 de paturi, profilat pe nu mai puțin de șapte secții: Interne, Chirurgie, Pediatrie, Contagioase, Obstetrică, Cronici adulți și Neuropsihiatrie copii. Avea farmacie proprie și dispunea chiar de o stație de salvare cu cinci autosanitare.











Să se numere câți oameni din Murgeni și împrejurimi ar deservi acest spital și apoi câți din aceștia plătesc asigurări de sănătate și se va vedea dacă se justifică sau nu!
Comentariile sunt închise.