În data de 26 iulie, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova în vârstă de 44 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Bulgaria.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezilor efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autovehiculul în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.










