Detașamentul de Pompieri Vaslui, dotat cu saltea pneumatică

0

De săptămâna trecută, militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui au în dotare o pernă pneumatică, achiziționată grație sprijinului financiar acordat de Primăria Vaslui și care va fi folosită la toate alertele la înălțime. Adică la cazurile de tentative de suicid prin aruncare de la înălțime ori în alte situații similare. O astfel de pernă pneumatică va ajunge și în dotarea Secţiei de Pompieri Huşi, în acest sens Primăria comunei Hoceni exprimându-și disponibilitatea de a aloca bani pentru achiziționarea ei.

„Pernele pentru salvări au dimensiuni relativ apropiate şi vor fi folosite împreună cu celelalte tipuri de tehnică primite de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Dimensiunile sunt de circa 4 metri lăţime şi 2 metri înălţime, iar timpul de umflare al pernelor este foarte scurt, între 30 şi 60 de secunde. Conform cărţii tehnice, perna de salvare din dotarea Detaşamentului de Pompieri Vaslui suportă sărituri de la 25 de metri, în timp ce salteaua pneumatică care va intra în dotarea Secţiei de Pompieri Huşi este utilă pentru salvarea persoanelor de la 16 metri înălţime. Pernele de salvare se utilizează ca ultimă soluție, în situații excepționale, în cazul incendiilor la clădiri înalte sau în cazul tentativelor de suicid, prin aruncare de la înălțime, având în vedere că există pericolul vătămării corporale a persoanelor dacă nu respectă recomandările personalului specializat cu privire la salt”, a declarat căpitanul Dan Ionașcu, ofițerul de relații publice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Potrivit acestuia, utilizarea pernelor pneumatice de salvare implică riscuri majore asupra vieții persoanelor salvate și salvatorilor, principalii factori de pericol constituindu-l poziția persoanei care efectuează saltul şi locul unde aceasta aterizează pe suprafața pernei. Pentru a fi eficientă săritura, căderea trebuie realizată efectiv pe spate, iar picioarele şi capul se ţin puţin în sus în timpul căderii. Șezutul trebuie să fie primul care ia contact cu salteaua, astfel încât să se protejeze coloana vertebrală. Echipajul trebuie să instaleze salteaua astfel încât persoana care sare pe o asemenea pernă să ajungă aproape de centrul ei.