Un bărbat de 60 de ani, care locuiește la o casă din Bârlad, își va aminti cât va trăi că nu trebuie să aprindă focul în sobă și să-l lase nesupravegheat, întrucât o scânteie îi poate face scrum locuința în lipsa lui. Asta după ce, în urmă cu câteva ore, omul a aprins focul în sobă și a plecat la cumpărături. Pompierii au intervenit rapid, însă tot a ars o cameră, iar alte două au fost avariate.

Astăzi, 11 aprilie, la ora 11.00, militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din oraș. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu echipaje specializate, localizând rapid incendiul in limitele găsite. Din păcate, în ciuda intervenției prompte, au ars mobilierul și tâmplăria PVC dintr-o cameră, iar alte două camere au fost deteriorate. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul căzut din sobă pe materialele combustibile din încăpere. Cu atât mai mult cu cât militarii au aflat că proprietarul casei, un vârstnic de circa 60 de ani, a aprins focul în sobă, după care a plecat la cumpărături. Astfel, în lipsa lui, covorul a luat foc, iar flăcările și fumul gros au alarmat vecinii, care au anunțat incendiul la numărul unic de urgență 112. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor a salvat restul casei și acoperișul.
„Pompierii reamintesc cetățenilor necesitatea următoarelor măsuri în folosirea sobelor cu acumulare de căldură, pentru prevenirea
incendiilor care pot lăsa familii pe drumuri sau îndoliate în pragul Sărbătorilor Pascale: • înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate și curățate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare; • se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia; • este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului; • este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; • sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă; • în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m; • nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; • copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă”, sunt recomandările făcute de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.










