În vreme ce politicienii români au preocupări sterile și dezbat de zor, fără rezultate concrete, megastrategii economice, datele statistice ar trebui să dea fiori reci oricârui român care se gândește la viitor: în țara noastră s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani, iar natalitatea scade dramatic: de la 5.108 copii născuți în 2019, la 3.886 în 2020. În acest context sumbru, Vasluiul, județul natalității, care, în timpurile industrializării, trimitea zeci de mii de oameni în regiunile țării care aveau nevoie de forță de muncă, cunoaște cea mai mare scădere a natalității, în procente, cu 25% mai mică în 2020 față de 2019. „Copiii sunt viitorul”, se spunea pe vremuri. Dacă este așa, în prezent, asistăm pasivi cum ne pierdem viitorul.
Dacă nu vă îngrijora până acum viitorul țării sau al județului în care trăiți, acest început de an este momentul cel mai potrivit. Dacă nu credeți că expresia „copiii sunt viitorul țării” era doar un slogan comunist, este momentul cel mai potrivit să deveniți nostalgici. Între timp, locurile rezervate, precum cele din autobuze, „Mama și copilul”, au și dispărut. La ce-ar mai folosi?! Pentru că județul Vaslui, județul natalității, din care plecau în București sau Banat cei mai mulți oameni în anii industrializării comuniste, a cunoscut anul trecut cea mai dramatică scădere a natalității, cu nu mai puțin de 25% față de anul precedent, cum nu s-a mai întâmplat niciodată în aceste locuri, în vreme ce în țara noastră s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani.
În anul „de tristă amintire” 1984, judeţul Vaslui avea o natalitate de 20,8 născuţi vii la 1.000 locuitori, în timp ce natalitatea în rândul populaţiei judeţului Arad a fost de 11,5 născuţi vii la 1.000 locuitori, cu circa 45% mai redusă decât în judeţul Vaslui. În ultimii 30 de ani însă, natalitatea scăzută și sporul natural negativ au început să devină realități statistice tot mai prezente în județul nostru, astfel încât se poate spune că această scădere era una anunțată, însă proporția sa ar trebui să șocheze politicienii vasluieni și pe cei responsabili de destinul acestei țări. Pentru că este cea mai severă contracție a numărului de nașteri, acest 25% detașându-se cu mult peste media națională și cu mult deasupra celorlalte județe „negative”, precum Galați, cu un recul de 20%, sau Bacău, cu minus 18%.
În acest context, trebuie avut în vedere faptul că ponderea mamelor în totalul populației feminine fertile (cu vârste între 15 și 49 de ani) rămâne una dintre cele mai mari din țară în județul nostru – 5,24%, după Suceava – 5,57% , Sălaj – 5,66%. Acest lucru indică că vasluiencele și familiile vasluiene aleg, pur și simplu, să nu mai aibă copii sau doar câte un copil, ceea ce nu poate atinge nici măcar rata de înlocuire a populației, adică acele naturale două nașteri pentru o femeie.
În rândul cauzelor identificate de sociologi se pot găsi două fenomene total diferite. Pe de o parte, sărăcia și posibilitățile materiale scăzute, ca și migrația, iar pe de altă parte „viața modernă”, adică situația specifică societăților puternic industrializate, precum cele occidentale, în care soțul și soția se dedică carierei, amânând sau excluzând posibilitatea nașterii și întreținerii unui copil.
Odinioară, vasluienii „colonizau” restul țării…
Vremurile industrializării, în care județul Vaslui furniza forță de muncă pentru celelalte regiunii ale țării, vasluienii plecând în București sau Brașov cu zecile de mii, sunt departe. De ani buni, județul nostru înregistrează el însuși o scădere accentuată a populației, în afara migrației, sporul negativ (diferența dintre nașteri și decese) făcând ca numărul de locuitori să scadă continuu: în anul 2013, în județul Vaslui a fost înregistrat un spor natural negativ de 1.574 persoane, în anul 2014, un minus de 1.554 persoane, în anul 2015, un spor natural de minus 1.563 persoane, în 2016, sporul natural negativ a fost de 1.588 persoane, în 2017, sporul natural negativ a fost de 1.729 persoane, pentru ca, în 2018, sporul natural negativ să fie de 2.120 de persoane. Spre comparație, în anul 1990, județul Vaslui se putea lăuda încă cu o natalitate de invidiat: au fost înregistrați 8.377 născuți vii, sporul natural pozitiv fiind de 3.740 persoane.
Această natalitate care a pus mereu în anii comunismului județul nostru în fruntea clasamentului a făcut ca, la momentul recensământului din 1977, pe când la nivel național se înregistra o rată a fertilității de 2,3 copii la o femeie, iar regiunea Moldovei se detașa cu valoarea maximă de 3 copiii la o femeie, județul nostru să înregistreze cel mai înalt nivel: 3,4 copii la o femeie.
Aceeași natalitate crescută din trecut făcea, în același an, 1977, ca tocmai județul nostru să fie cel care și-a adus aportul cel mai consistent la dezvoltarea Capitalei și transformarea sa în metropola care este astăzi. Recensământul din acel an înregistra în București nu mai puțin de 30.167 de locuitori proveniți din Vaslui, mai mulți decât dintr-un județ mult mai mare precum Suceava – 26.687, mai mulți decât Botoșani – 27.255, iar raportat la populația totală, vasluienii au populat Capitala, în expansiune economică și demografică, mai mult decât Prahova, cu 45.808 nou veniți în București (județ care avea, în 2011, 762 de mii de locuitori, în comparație cu Vaslui – 393 de mii), Dolj – 30.178 de noi veniți (o populație de 660 de mii în 2011).
Dezvoltarea județului Brașov, una dintre cele mai importante zone industriale ale României în anii comunismului, datorează la fel de mult județului nostru. Prin natalitatea sa și efortul femeilor din județul nostru de a naște și întreține copii, Vasluiul aducându-și un aport de populație important, de 13.103 de oameni în anul 1977, mai mulți decât cei proveniți din Bacău – 12.462, Botoşani – 10.506, Vrancea – 9.748.
Pentru că, orice s-ar spune despre regimul comunist, în acei ani, preocuparea de a asigura viitorul țării, prin susținerea unor politici demografice și a unei natalități crescute, nu lipsea din gândirea conducătorilor țării. Măsurile de politică demografică privind interzicerea avorturilor adoptate la sfârșitul anului 1966, în pofida efectelor lor traumatizante, la nivel personal, au avut ca efect redresarea puternică a natalității, mai ales în primii ani de aplicare a decretului, când s-au născut în medie peste 526.000 de copii anual, consemnându-se rate de 27,4 la mie (în 1967) și 26,7 la mie (în 1968). În decursul perioadei 1980-1989, rata natalității a oscilat între 14 la mie și 18 la mie.
Revenind la prezent, trebuie spus că datele ar trebui să alarmeze conducătorii acestei țări, care, până în prezent, nu au discutat și nici nu au implementat o politică coerentă pentru susținerea natalității. Asta în condițiile în care numărul nașterilor în România scade într-un ritm dramatic: de la 5.108, în 2019, la 3.886, în 2020.
