Pentru că Bârladul se află în „scenariul galben”, adică are o rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 cuprinsă între 1-3 cazuri la mia de locuitori, semestrul II a început cu prezența fizică la cursuri pentru toți preșcolarii, elevii din clasele I-IV și cei din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, ce trebuie să se pregătească pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat.

După ce primele luni din semestrul I s-au desfășurat în „scenariul galben”, iar următoarele exclusiv în mediul online, unitățile școlare din Bârlad au debutat semestrul II tot cu „scenariul hibrid”. Acest lucru înseamnă că o parte dintre copii participă la ore în sălile de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar cealaltă parte studiază tot acasă, în sistem online.
Și asta pentru că, pe 5 februarie, când Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vaslui a aprobat scenariile de funcționare a celor 640 de unități școlare din județ, Bârladul înregistra o rată a incidenței cumulative a COVID-19 de 2,05 la mia de locuitori, în creștere față de 1 februarie, când avea 1,85 la mie. Așa cum au stabilit autoritățile de la nivel central, în „scenariul galben” sunt incluse localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Acest lucru presupune participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Asta în timp ce elevii din celelalte clase / ani de studiu participă zilnic la cursuri, însă în sistem online.
Concret, vor participa fizic la ore preșcolarii de la toate grădinițele din oraș, inclusiv de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, dar și elevii din clasele primare de la Școala „Iorgu Radu”, Școala „Vasile Pârvan”, Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, Școala de Arte „N. N. Tonitza”, Școala „Principesa Elena Bibescu”, Școala „Victor Ion Popa”, Școala „Episcop Iacov Antonovici”, Școala „Manolache Costache Epureanu”, Școala „Stroe S. Belloescu” și Școala „George Tutoveanu”.
Tot fizic vor participa la cursuri și elevii din clasele a VIII-a din toate școlile gimnaziale enumerate mai sus, precum și cei care învață la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. Nu în ultimul rând, tot în sălile de clasă vor învăța și elevii din clasele a XII-a de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” și Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, cu mențiunea că, în cazul ultimelor două unități liceale, cursuri în clasă fac și elevii din clasele a XIII-a.
În ceea ce privește susținerea orelor de curs în sistem online, vorbim despre elevii din clasele V-VI-VII din toate școlile gimnaziale enumerate mai sus, inclusiv de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” și Liceul Tehnologic „Petru Rareș”. Tot în sistem online vor învăța în acest semestru și elevii din clasele IX-X-XI de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” și Liceul Tehnologic „Petru Rareș”.
Trebuie spus că, la nivel județean, din cele 640 de unități școlare, 490 funcționează în „scenariul verde” (cu participarea zilnică a tuturor copiilor în sălile de clasă), 141 funcționează în „scenariul galben” (prezentat mai sus) și 9 din comuna Hoceni funcționează în „scenariul roșu” (cu participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și a elevilor din ciclul primar în sălile de clasă, respectiv participarea elevilor din clasele gimnaziale în sistem online).










