Vasluienii, buni platnici ai obligațiilor către bugetul local!

0

În prima săptămână de la redeschiderea casieriilor Primăriei municipiului Vaslui, aproape o cin dintre contribuabilii persoane fizice s-au prezentat deja pentru a-și achita taxele și impozitele locale pentru anul în curs, beneficiind astfel de reducerea de 10% acordată celor care se achită integral de aceste obligații, până la 31 martie. Fapt îmbucurător, a crescut numărul contribuabililor care apelează la modalități de plată online, evitând astfel cozile la casierii. Reprezentanții municipalității fac un apel către cetățeni să folosească astfel de mijloace de plată, ori să apeleze și la celelalte puncte de încasare deschise. Asta cu atât mai mult cu cât la casieriile de la sediul primăriei așteaptă la coadă nu doar contribuabilii care vor să se achite de aceste obligații, dar și alți solicitanți către diverse servicii ale municipalității, inclusiv cel pentru înmatricularea vahiculelor.

Pe 11 ianuarie, s-a dat startul plății taxelor și impozitelor locale, și, ca în fiecare an, mulți contribuabili din municipiul Vaslui s-au și grăbit să scape de aceste obligații fiscale. Asta cu atât mai mult cu cât, pentru plata cu anticipație până la 31 martie, a impozitului pe clădiri, teren și mijloace de transport datorat pentru întregul an, se acordă, atât persoanelor fizice cât și juridice, o bonificație de 10% din impozitul datorat. În total, în prima săptămână de lucru cu publicul al casieriilor, nu mai puțin de 7.935 de contribuabili persoane fizice, aproape o cincime din totalul de 39.682 de astfel de contribuabili, precum și 97 din totalul de 1.891 de contribuabili persoane juridice înregistrate pe ROL-ul municipalității vasluiene, s-au achitat deja de obligațiile fiscale aferente acestui an. Marea majoritate a cetățenilor, 6.701 de persoane fizice care și-au plătit impozitele, au făcut-o direct la casierii. Ca de obicei, cel puțin la casierile de la sediul Primăriei Vaslui, încă de la primele ore ale dimineții, și în ciuda temperaturilor scăzute, s-au format cozi mari, cu atât mai mult cu cât accesul în sediul instituției a fost limitat la câte 5 persoane odată, pentru a se respecta astfel regulile de protecție sanitară impuse pe timpul pandemiei de Coronavirus. „Fapt îmbucurător, urmare și a apelurilor noastre, tot mai multe persoane apelează la serviciile de plată online, evitând astfel nu doar timpul pierdut la coadă, ci, totodată, protejându-se împotriva unei transmiteri accidentale a virusului. Astfel, circa 500 de persoane au făcut plățile prin ghișeul.ro, iar alți circa 800 de contribuabili au optat pentru plata cu cardul sau cu ordin de plată. Fac în continuare același apel către contribuabili, ca, în vederea desfășurării în condiții optime a operațiunilor de plată sau încasare, respectiv pentru evitarea aglomerației de la ghișee și în spaţiile de așteptare și pentru evitarea răspândirii infecției cu COVID-19, rugăm contribuabilii să efectueze achitarea obligațiilor fiscale prin mijloace electronice de plată, internet banking, respectiv online prin ghiseul.ro”, a declarat Eugen Boț, directorul economic al Primăriei munucipiului Vaslui.

Pentru vasluienii care încă optează pentru plata cu numerar, direct la casieriile instituției, aceștia se pot adresa și la alte puncte de încasare special deschise în municipiul Vaslui, respectiv casieria din incinta Centrului de Resurse pentru Afaceri, str. Decebal, nr. 16, casieria din zona Gării, str. Republicii, bl. 363 (fosta casierie a S.C. GAZ EST S.A.) sau casieria din zona Cartier, bl. 435 (lângă BRD). Trebuie spus că la casieria centrală, cea din sediul Primăriei Municipiului Vaslui, din str. Spiru Haret, nr. 2, deși funcționează mai multe puncte de încasare, este și cea mai mare aglomerație. Asta pentru că la același punct de acces în instituție, deci la aceeași coadă, așteaptă și solicitanți către alte servicii ale primăriei, respectiv pentru Direcția de asistență socială, cea de Urbanism, și chiar pentru Biroul de înmatriculare al vehiculelor. Cât despre vasluienii care vor să-și achite taxa specială de salubritate, aceștia sunt sfătuiți că, deși o pot face și al aceste casierii ale primăriei, să apeleze la cele două puncte de încasare special desemnate în accest sens, respectiv la casieriile S.C. GOSCOM VASLUI S.A., cea din str. Donici, nr. 23, sau cea din zona Traian.