Politica, bat-o vina!, l-a ridicat pe Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, și i-a dat o stare materială invidiată de mulți, dar tot politica riscă să-i bage mâna în buzunar. Mai bine spus, consilierii județeni liberali, nu direct, dar prin refuzul de a aproba un proiect de hotărâre prin care CJ să achiziționeze un teren care ar rezolva problema aluviunilor pe DJ 284, care, după reabilitare, s-a constatat că riscă să devină impracticabil în lipsa unor lucrări suplimentare pe un teren din apropiere. Este vorba despre 800 de mp, care s-ar ridica la suma de 4.000 euro, bani pe care Buzatu ar fi dispus să-i cheltuie pentru achiziționarea suprafeței și, ulterior, donarea către CJ.

Degeaba le-a explicat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, consilierilor județeni liberali că „știința nu a ajuns până acolo încât să previzioneze viitoarele alunecări de teren” atunci când, în ședința de luni, s-a pus în discuție un proiect de hotărâre prin care instituția urma să cumpere o suprafață de teren, în municipiul Huși. Liberalii s-au bucurat că au găsit ceea ce au considerat ei că este momentul oportun pentru a demonstra incompetența CJ, care nu a cumpărat de la bun început acel teren pentru a rezolva problemele tehnice ale obiectivului de investiții.
Degeaba a lăudat Buzatu lucrarea, pe care a calificat-o drept „o operă de artă”. Consilierii liberali plecaseră deja la luptă (politică) și au fost de neoprit. Explicația noii achiziții pe care CJ intenționează să o facă se găsea în chiar proiectul de hotărâre, unde se spune că este motivată de „o serie de probleme tehnice referitoare la buna desfășurare a lucrărilor la obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drum județean DJ 284: DN24 B (Huși) – Epureni – Duda – Pâhnești – Fundătura – Arsura – DN 28 (Ghermănești), km. 0+000-2+650, km. 4+400-19+400, km. 23+450-25+500, km. 25+500-27+079 (L=21,279 km)”, în apropierea km 1+100, care pun în pericol siguranța în exploatare a drumului. În urma inventarierii soluțiilor tehnice privind diminuarea impactului asupra riveranilor referitor la volumele de apă colectate de precipitații, atât de pe platoforma drumului, cât și de pe versanții din vecinătate, s-a propus amenajarea unui șanț deschis, realizat din dale de beton pereate, în continuarea podețului transversal din teren, care să descarce apele colectate în emisarul din proximitate (pârâul Turbata), aflat în aval de drumul județean DJ 284. Pentru a asigura amenajarea acestor lucrări propuse de către proiectant și reprezentanții executantului, este necesară achiziționarea unui teren, în aval de drum, care să permită descărcarea podețului transversal în pârâul mai sus amintit. După estimarea făcută de proiectant, este nevoie de o suprafață de teren de aproximativ 800 mp. Astfel, 500 mp (5 metri lățime și aproximativ 100 de metri lungime) vor fi perpendiculari pe axul drumului și a pârâului Turbata, unde se va amplasa șanțul de colectare și deversare a apelor pluviale, iar restul de 300 mp (aproximativ 5 metri lățime și 60 de metri lungime) vor fi paraleli cu drumul județean pentru executarea lucrărilor în vederea asigurării stabilității acestuia”.
Liberalii au declanșat însă, în ședința de luni, o bătălie politică, pe care au pierdut-o glorios atunci când președintele Buzatu nu numai că nu a recunoscut greșeala inițială a instituției, de a nu achiziționa terenul necesar lucrărilor suplimentare, dar a marșat pe „sacrificiu de sine” și disponibilitatea, în calitate de „simplu cetățean”, de a cumpăra „pe persoană fizică terenul” pentru a-l dona ulterior instituției și, implicit, hușenilor.
Prin opoziția lor, prin obiecțiile aduse și refuzul de a aproba proiectul de hotărâre, consilierii liberali au părut că se opun chiar intereselor comunității. Dan Marian, vicepreședintele CJ Vaslui, a cerut să se consemneze votul fiecărui consilier, pentru a se vedea „cine au fost cei care s-au pronunțat împotriva intereselor hușenilor”.
Ca de obicei în astfel de situații, adevărul este undeva la mijloc, sau la înghesuială. Este poate adevărat că studiile tehnice inițiale nu prevedeau necesitatea lucrărilor de pe terenul pe care CJ vrea acum să-l achiziționeze. Pe de altă parte însă, CJ nu trebuia, în condiții normale, să demareze lucrări pe un teren care nu îi aparținea. În plus, prin asta, a creat deținătorului terenului un atu important în negocieri, atu pe care deja acesta l-a folosit atunci când a cerut mai mult de 4.000 de euro, prețul pentru care reprezentanții CJ Vaslui s-au înțeles… verbal cu proprietarul.
Rămâne de văzut cum se va încheia această „poveste” care deja a fost puternic politizată.










