• Doar un singur proprietar de păduri vasluian a accesat fonduri în cadrul Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”. La nivel național însă, au fost depuse nu mai puțin de 322 de cereri de finanțare. Ajutorul de stat se acordă celor care se obligă ca timp de 5 ani să nu facă tăieri în așa-zisa zonă de liniște din pădurile pentru care se închieie acest angajament, și doar într-un singur an, în restul suprafeței. În plus, este permisă folosirea doar a atelajelor pentru colectarea și transportul lemnelor tăiate în pădurile respective.

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a prezentat raportul final de selecție a cererilor depuse în cadrul Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”. La nivel național, au fost aprobate nu mai puțin de 322 de cereri de finanțare, pentru o suprafață totală de peste 311 mii de hectare de pădure, suma totală alocată depășind 48,5 milioane lei. Respectiva schemă de ajutor de stat se acordă în vederea păstrării în stare naturală a pădurilor și conservarea acestor ecosisteme. Practic, proprietarii de păduri care acesează acest ajutor financiar se obligă să asigure o așa numită zonă de liniște compactă pe 20% din totalul suprafeței pentru care se încheie un angajament în cadrul căreia nu va efectua tăieri de masă lemnoasă pe întreaga perioadă a angajamentului, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului. Pe suprafața din afara zonei de liniște, beneficiarul are dreptul să efectueze tăieri de masă lemnoasă numai într-un singur an din cei cinci de angajament, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului. Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat, beneficiarii trebuie să contracteze sau să efectueze lucrări de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat, până la platforma primară, pe suprafața parcursă cu rărituri care face obiectul angajamentului pentru pachetul 2. Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafață (ha), proprietarilor de păduri din fondul forestier național, inclusiv UAT-uri, în baza unui angajament pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit și a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat. Valoarea sprijinului este de 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament, pentru Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, la care se adaugă alți 137 euro/an/ha pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin pentru utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri- Pachetul 2.
Deși câștigul financiar nu este deloc neglijabil, nici un UAT din județul Vaslui nu a depus cerere de finanțare în cadrul acestui ajutor de stat, și doar un singur proprietar de pădure, persoană fizică, a făcut o astfel de solicitare, pentru o suprafață totală de 121,31 ha, valoarea sprijinului accesat fiind de aproape 29 de mii de euro.










