„Domn pe care Moldova nu-l mai încăpea,
om cu hire înaltă, mai mult împărătească
decât domnească.” – Miron Costin
Vasile Lupu s-a remarcat prin cultură și diplomație „Mândru de averea sa” (Nicolae Iorga) a reușit să se erijeze în păstrător al ideei imperiale bizantine și totodată ocrotitor al spiritualității ortodoxe, ceea ce i-a determinat pe membrii „Frăției Ortodoxe” din Lvov, unde a ctitorit reconstrucția unei frumoase biserici închinată Sfintei Parascheva (1644), să-l descrie ca „imaginea exotică a marelui Iustinian, împăratul de pioasă amintire”.
În semn de recunoștință pentru ajutorul dat patriarhiilor și bisericii ortodoxe în general, Vasile Lupu va primi în dar moaștele Sfintei Preacuvioase Parascheva pe care, împreună cu mitropolitul Varlaam și episcopii de Roman și de Huși, le va întimpina cu mare ceremonial și depune în Biserica Trei Ierarhi pe 13 iunie 1641. Prezența moaștelor acestei sfinte balcanice care după aproape cinci secole de peregrinări: Epivata (Tracia orientală) secolul al XI-lea, apoi de la Kalikrateea la Veliko Târnovo (1238), Belgrad (1393), Constantinopol (1521), vor ajunge în sfârșit în capitala Moldovei la Iași (1641), unde își va găsi odihna în ultimii aproape 400 de ani. va înnobila spiritual Moldova și domnia lui Vasile Lupu fiind, considerată în fapt și ocrotitoarea Balcanilor.
Impresionant este actul de donație semnat de Partenie I, patriarhul Constantinopolului (1639-1644) dimpreună cu patriarhii Orientului: „Pentru binefacerile și făgăduielile făcute de bunăvoia lui, cu îndemnul lui Dumnezeu, ale preastrălucitului și preacucernicului Domn aceluia, Smerenia Noastră și împreună Sfântul Sinod (…) negăsind nimic alta vrednic și cuviincios pentru a mulțămi celui preacucernic și întrutotul prea ortodox Domn aceluia, ca semn de mulțămire față de dânsul și de sfințire țerii lui (…) a se da sfintele moaște ale cucernicei maicei noastre Paraschiva cea nouă, pe de o parte cum s-a mai spus mai sus pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei, iar pe de alta pentru lauda și mulțămita și slava binefăcătorului aceluia al Bisericii celei Mari, acel preastrălucit și împodobit cu toată dreptatea și tot adevărul Domn a toată Moldovlahia (…)”.
Pelerinajul credincioșilor va începe încă de la aducerea moaștelor în capitala Moldovei, dar va căpăta un caracter de masă din anul 1955, când patriarhul Iustinian Marina consacră ziua de 14 octombrie ca zi de prăznuire a cuvioasei, dată care fusese lansată de episcopul de Târnovo, Eftimie, autorul celei de a doua hagiografii a Sfintei Parascheva la 1385. În spațiul balcanic, în peregrinările moaștelor ei de-a lungul veacurilor, Sfânta Parascheva a fost considerată ca ocrotitoare a Bulgariei, Serbiei, Greciei și Moldovei, în fapt una din sfintele cele mai populare, așa încât, pe drept cuvânt ea poate fi considerată ocrotitoarea Balcanilor. Există păreri că moaștele ei ar fi ajuns chiar și la Vidin și Tismana în vremea lui Mircea cel Bătrân și călugărului Nicodim, aspecte mai puțin probate istoric.
Din nefericire, anul 2020 avea să fie unul întunecat pentru pelerinii care se pregăteau pentru tradiționala întâlnire cu Preacuvioasa Parascheva din cauza obtuzității autorităților care, dintr-o precauție exagerată și tendențioasă, au interzis pelerinajul, deși Biserica reușise să demonstreze că este în măsură să-și gestioneze problemele legate de pandemia cu coronavirus, conform normelor impuse de autorități. În ciuda evidenței și a experienței anterioare, oameni de o factură îndoielnică, pentru care biserica și morala creștină nu au nici o valoare, uzează de această conjunctură medico-sanitară nefericită pentru a lovi sălbatic în ceea ce are mai scump acest popor, credința, nădejdea în Dumnezeu și ajutorul sfinților.
Acești ciocli apocaliptici au reușit să inoculeze spaima într-o populație deja timorată de atitudinile arbitrare și contradictorii ale celor chemați să gestioneze situația pandemică și țara. Tristețea momentului este augmentată și de avalanșa prezentărilor macabre (un adevărat bombardamentul informațional), pe care mass media, scrisă și audiovizuală, îl practică cu tot felul de personaje care nu au nici în clin nici în mânecă cu sănătatea publică, dar comentează de pe poziția unor cunoscători fără să-i jeneze câtuși de puțin faptul că sunt de-a dreptul ridicoli. Și mai trist este faptul că specialiștii în domeniu se pretează la asemenea dezbateri coborând la un nivel care nu-i onorează.
Sinodul de la Iași
De departe cel mai important eveniment, din perspectivă spirituală pentru domnia voievodului Vasile Lupu, a fost Sinodul de la Iași, care a avut loc între 15 septembrie și 27 octombrie 1642, propunere făcută de patriarhul Constantinopolului, Partenie I, la solicitarea mitropolitului Kievului, Petru Movilă, pentru a rezolva o problemă de dogmă ortodoxă pe care sinodul său întrunit la Kiev nu a reușit să o rezolve. În fapt era vorba de o mărturisire de credință ortodoxă în limba latină intitulată inițial ca „Expositio fidei Ecclesiae Russiae Minoris” pe care o elaborează Petru Movilă ca răspuns la cele 261 de întrebări ridicate de o mărturisire de credință ortodoxă pe care Chiril Lucaris, patriarh de Constantinopole, o publicase la Geneva în 1629 și 1633, ce cuprindea numeroase elemente calvine și catolice incompatibile cu dogma ortodoxă.
Contextul în care apare mărturisirea patriarhului Kiril Lucaris este a unei ofensive catolice și protestante, care reușise să infesteze doctrinar zona orientală și îndeosebi Ucraina (aflată sub ocupație polonă – țară catolică) unde a și apărut un hibrid între biserica ortodoxă și catolică: Biserica Greco Catolică (Unită cu Roma) care prindea teren și se va regăsi și în Transilvania 100 de ani mai târziu. Ajuns în scaunul mitropolitan al Kievului, Galiției și a toată Rusia, Petru Movilă va intreprinde o serie de măsuri foarte hotărâte, printre care și redactarea mărturisirii (citate mai sus) care apărea ca un răspuns punctual, fără polemică sau acuze, limitat strict la problemele de dogmă cu argumentația de rigoare.
Pentru a da greutate acestei mărturisiri, Petru Movilă convoacă sinodul mitropolitan care însă, nu cade de acord asupra a două puncte: existența purgatoriului înaintea judecății cerești ca o etapă intermediară în drumul sufletului către mântuire și momentul prefacerii darurilor prin rugăciunea de invocare a sfântului duh (epicleza), precum și alte aspecte care i-au adus acuza de cripto-romano-catolicism. Pentru lămurirea acestor chestiuni de dogmă, Petru Movilă cere ajutorul patriarhului ecumenic Partenie I al Constantinopolului care trebuia să tranșeze asupra acestor dezacorduri. Lucrarea supusă analizei purta titlul „Mărturisire de credință ortodoxă a Catoliceștei și Apostoleștii Biserici Ortodoxe a răsăritului”
Pentru a înlătura orice suspiciune de părtinire, patriarhul ecumenic dispune întrunirea unui sinod ortodox la Iași, printre altele și datorită reputației ierarhului moldovean Varlaam, dar mai ales prestigiului voievodului moldovean ca protector al ortodoxiei, dispus să găzduiască și să patroneze o întrunire ecleziastică de asemenea importanță, mai ales că, prin realizările sale, avea și condițiile necesare.
Lucrările sinodului au avut loc în sala gotică a mănăstirii Trei Ierarhi prezidate de mitropolitul Varlaam. S-au întrunit aici cele trei ramuri ale ortodoxiei: ramura slavă reprezentată de: Isaia Trofinovici Kozlovski – egumenul mănăstirii Sf. Nicolae (Ukraina), Iosif Cononovici Gorbațki – rectorul Academiei din Kiev și Ignatie Oxenovici Starușici – predicatorul Catedralei Sf Sofia din Kiev: ramura greacă a fost reprezentată de trimișii patriarhului ecumenic: IPS Porfirie – fost mitropolit al Niceei și ieromonahul Meletie Sirigul – care trecea ca fiind cel mai învățat teolog grec din epocă și ramura latină reprezentată de înalții prelați ai Moldovei: IPS Varlaam – mitropolitul Moldovei (1596-1654), PS Evloghie – episcopul Romanului, PS Anastasie – episcopul Rădăuților, PS Gheorghe – episcopul Hușilor și Sofronie Pociațki – egumenul Mănăstirii Trei Ierarhi și rectorul Academiei Vasiliene.
După 42 de zile de dezbatere mărturisirea de credință ortodoxă scrisă în latină, este corectată și aprobată (diortosită) de membrii sinodului, tradusă în limba greacă de către Meletie Sirigul și trimisă patriarhului ecumenic sub titlul „Mărturisire ortodoxă a credinței universale și apostolice a Bisericii răsăritene” va fi aprobată în totalitate în Sinodul Ecumenic din 11 martie 1643. Cele două chestiuni nerezolvate de sinodul kievean au fost tranșate definitiv adică: inexistența purgatoriului ca etapă intermediară în dogma ortodoxă și transformarea darurilor în momentul invocârii duhului sfânt prin epicleză (invocare printr-o rugăciune specială). Nu numai că mărturisirea va fi însușită de toată ortodoxia, dar ea va convinge prin argumentația riguroasă, fără patimă și fără spirit polemic, ceea ce îi va spori valoarea peste timp încât, Patriarhul Adrian al Moscovei o aprecia ca pe o carte de inspirație divină „de Dumnezeu insuflată”. De altfel și Sinodul de la Ierusalim din 1672, convocat de patriarhul Desotherius al Ierusalimulu îl va valida prin propria mărturisire a patriarhului, cu nuanțe polemice însă care nu-i sporesc valoarea teologică.
Chiar dacă Sinodul de la Iași nu a avut solemnitatea unei reuniuni la nivel de întâstătători ai lumii ortodoxe, ceea ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să-l considere „un sinodaș„, iar pe Alexandru Elian „o întâlnire panortodoxă”, nivelul dezbaterilor prin marii teologi ai timpului, cunoscători în detaliu ai dogmei ortodoxe cum era Meletie Sirigul și egumenii slavi, ca să nu mai vorbim de mitropolitul Varlaam și episcopii să sufragani, a fost unul foarte profund și bine documentat, încât lumea ortodoxă l-a acceptat în integralitatea lui. Același Alexandru Elian constată, în cercetarea sa ca istoric, că Sinodul de la Iași „și-a cîștigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice ortodoxe”, iar Dicționarul Bisericii Universale notează că „alături de Sinodul de la Ierusalim (1672), Sinodul de la Iași este cel mai important conciliu al Bisericii Răsăritene de după căderea Constantinopolului”
Mărturisirea de credință ortodoxă a lui Petru Movilă, corectată și completată în cadrul Sinodului de la Iași, rămâne un reper dogmatic al Bisericii Ortodoxe și al creștinismului ortodox în general.
Concluzii
Voievodul Vasile Lupu a fost unul dintre domnitorii luminați ai Moldovei care, prin reformele și realizările sale, poate fi considerat în rândul făuritorilor de țară.
Dincolo de mândria, ambiția și dorința de mărire, el a dezvoltat și a consolidat temelia culturală și spirituală a Moldovei și spațiului românesc.
A introdus limba română ca limbă oficială a statului moldovean, a tipărit primele cărți în limba română, a deschis primele școli publice, a înființat prima instituție de învățământ superior (Academia Vasiliană) și a introdus primul cod de legi (Pravilele lui Vasile Lupu) după care să se împlinească actul de justiție
Deși ideea unității naționale l-a preocupat, din nefericire s-a dovedit încă odată că unirea pe calea armelor nu este posibilă, atâta timp cât comuniunea sufletească și conștiința națională nu ajunseseră la maturitate.
Prin activitatea sa în plan spiritual: construcția și refacerea de biserici, sprijinul fianciar acordat patriarhiilor ortodoxe, aducerea și așezarea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva în cea mai frumoasă ctitorie a sa, biserica Trei Ierarhi, patronajul Sinodului de la Iași, a ridicat prestigiul Moldovei la cote pe care nu le-a atins până atunci și, probabil, nu le va mai atinge niciodată.
• Valeriu Lupu – doctor în științe medicale
