• Ieri, nu mai puțin de 507 din totalul de 640 de instituții de învățământ din județul Vaslui se aflau în scenariul „verde”, potrivit căruia toți preșcolarii, elevii și liceenii participă fizic la ore, dar trebuie să respecte toate normele de protecție. Doar trei unități școlare funcționau după scenariul „roșu”, adică toți elevii au rămas acasă și au participat la ore în sistem online.

Potrivit unei situații întocmite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui, care monitorizează în fiecare zi dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ în funcție de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate, ieri, 2 noiembrie, 507 din cele 640 de instituții școlare din județ funcționau în scenariul „verde”. Așa cum au stabilit autoritățile centrale, acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
Alte 130 de unități de învățământ își desfășurau activitatea în acord cu scenariul „galben”. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una / două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Nu în ultimul rând, 3 unități de învățământ din județ, toate pe motiv de cazuri COVID-19 în unitate, au început săptămâna în scenariul „roșu”, potrivit căruia toți preșcolarii și elevii rămân acasă și participă la activități / lecții online.
„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Vaslui și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. În conformitate cu Ordinul Comun al Ministrului Educației și Cercetării și al Ministrului Sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile / instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori”, a precizat prof. Loredana Roman, inspector școlar general în cadrul ISJ Vaslui.










