• Parohia „Sfinții Nicolae și Pantelimon” din municipiul Bârlad și Episcopia Hușilor au anunțat organizarea unei licitații pentru realizarea unor fresce pe o suprafață totală de 1.050 mp.

Până pe 25 noiembrie, pictorii pricepuți în tehnica frescă din municipiul Bârlad, dar nu numai, își pot depune ofertele de execuție la Parohia „Sființii Nicolae și Pantelimon”, din municipiul Bârlad, pentru realizarea picturilor la acest lăcaș de cult. Parohia din Bârlad și Episcopia Hușilor au anunțat pe 4 noiembrie organizarea licitației, care se va desfășura, însă, în alte condiții decât cele obișnuite, atunci când este vorba despre lucrări comandate de instituțiile statului sau agenți economici: ofertele de execuție vor fi analizate în ședința Consiliului parohial care va avea loc în data de 25 noiembrie.
Este vorba despre pictarea unei suprafețe totale de 1.050 mp. Se caută pictori de categoria I, specializați în tehnica frescă. Ofertele se primesc la biserica din municipiul Bârlad, situată pe strada Dimitrie Cantemir, la numărul 9.











Bine ca asta ne trebuia…tichie de mărgăritar! Avem spitale,avem școli…goale…dar avem nevoie de biserici ca nu erau 23000 în tara asta !!! Uite de ăsta suntem cum suntem…ajung oamenii să amenințe că se aruncă de pe hotel pentru a avea di mâine o casă pentru copii și noi…pictăm. Halal!
Comentariile sunt închise.