• Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în timp ce tăia un arbore dintr-o arie protejată.

Pe 19 octombrie, în jurul orei 10.00, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competență, cu ambarcația din dotare, pe direcția loalității de frontieră Vetrișoaia, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași a observat la malul râului Prut, în aria protejată ,,Situl Natura” 2000, un bărbat care tăia cu un fierăstrău un arbore din specia plop.
Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea și legitimarea persoanei, stabilind că aceasta este un vasluian, în vârstă de 41 de ani. Materialul lemnos, a fost predat lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Huși, în vederea luării măsurilor legale, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.










